În luna septembrie 1979, firma Motorola anunță familia de microprocesoare de 16 biți 68000.
68000 avea o magistrală externă de adrese de 24 de biți și putea adresa 16 MB pe bytes.
CPU avea opt registre de date de uz general pe 32 de biți (D0-D7) și opt registre de adrese (A0-A7). Ultimul registru de adrese era indicatorul de stivă, iar asamblorul accepta numele SP ca echivalent pentru A7.
Inițial frecvețele de ceas erau 4, 6 și 8 MHz. Cipurile de 10 MHz au devenit disponibile în 1981, și cipurile de 12,5 MHz în iunie 1982.
În 1982, 68000 a fost extins pentru a suporta memoria virtuală. Noul chip a fost numit 68010.