Skip to main content

Este înființată „Fabrica de Echipamente Periferice” (FEPER)

· 3 minute
Nona Millea

În anul 1974, prin HCM 1348/1974, este înființată Fabrica de Echipamente Periferice (FEPER).

Fabrica a avut scopul de a realiza produse din domeniul tehnicii de calcul, cu preponderenţă echipamente periferice şi auxiliare pentru echiparea calculatoarelor FEPER; este amplasată pe platforma Pipera, a dispus iniţial de 30.000 mp, din care 24.000 mp suprafaţă de producţie. În 1989 avea 1610 salariaţi.

Echipamentele periferice ale acelei perioade înglobau foarte multă mecanică fină, optică, hidraulică, electronica adecvată – inexistente în industria românească şi totuşi nu s-a achiziţionat nici o licenţă, ci doar câteva kit-uri pentru echipamente de serie foarte mică, dezvoltarea bazându-se pe activitatea de concepţie proprie. În anii 1970-80 fiabilitatea sistemelor de calcul era dictată în primul rând de calitatea componentelor periferice, care aveau rolul de a introduce şi extrage date şi programe în şi din calculator, precum şi de a dialoga cu acesta.

FEPER şi-a început fabricaţia preluând produse aflate până atunci la Fabrica de Calculatoare, ca Tastaturi (TZ 10, TZ 11, TO 1, 2, 3, Perforatoare de bandă P 15, P 16, Maşină de scris Soemtron, Display alfanumeric 1001 şi 1001 P, Unitate de bandă magnetică 1600 bpi şi UBM 562 ş.a.). Din anii 1979-80 a început producţia de echipamente proiectate în serviciile proprii de concepţie, sau prin colaborare cu ITC – Institutul de Tehnică de Calcul sau cu Rom Control Data, însumând cca 70 de produse.

Dintre acestea trebuie menţionate:

  • Minicalculatorul Junior 80,
  • Minicalculatorul 16 biţi pentru mediu industrial,
  • Calculatoarele de 32 biţi: Junior At şi 86,
  • seria de Case de marcat,
  • seria de Imprimante,
  • seria de Plotere,
  • Monitorul grafic 2020 compatibil cu Tektronis 4010 şi VT 100,
  • Monitorul Alfa Graf 200 şi
  • primul calculator de birou multiprocesor şi cu procesor grafic Diagram 2030 dotat cu microprocesor Z 80 şi memorie de 16 kbytes, care a primit medalia de aur la Târgul comercial de la Plovdiv din 1983.

Începând din 1984, calculatoarele DIAGRAM 2030 s-au exportat şi în Republica Democrată Germania, pentru aplicaţii de proiectare de circuite imprimate împreună cu minicalculatorul românesc I 100 şi software produs de ITC (Institutul de Tehnica de Calcul). Proiectanţii au contribuit şi la instalarea, şcolarizarea şi asistenţă tehnică în RDG.

După 1991, din cauza concurenței importurilor de tehnică de calcul din țările Asiei de Sud-Est, FEPER s-a transformat într-un centru de afaceri – în esență birouri pentru firme din domeniul electronicii și tehnicii de calcul. In ultimul timp, FEPER și-a reluat activitatea productivă, intr-un domeniu mai restrans.

Referințe

În INDIE ICPE-CA, Revista de istorie a electrotehnicii românești, Vol. 5, Nr. 1-2, la pagina 84, apare următoarea notă:

FEPER este prezentată în vol III al seriei Electronica românească O istorie trăită, coordonator Ion Miu, Ed AGIR 2013, cap IV pag. 97-120.