În anul 1958, un comitet de informaticieni europeni și americani, într-o întâlnire la Swiss Federal Institute of Technology in Zurich, elaborează specificațiile pentru limbajul de programare ALGOL 58, inițial numit IAL (International Algebraic Language).
Specificațiile defineau trei sintaxe diferite: o sintaxă de referință, o sintaxă de publicare și o sintaxă de implementare.
ALGOL a fost folosit mai ales de oamenii de știință în domeniul informaticii din Statele Unite și din Europa.
Au urmat ALGOL 60, care a avut o influență majoră, inspirând multe limbaje care i-au urmat, și ALGOL 68, care a introdus elemente noi, inclusiv matrice flexibile, slices, paralelism, identificarea operatorilor, care utiliza o gramatică independentă de context pentru a recunoaște setul de producții ale noului limbaj.