La conferința „CNIV 2023 - 30 de ani de Internet în România”, care a avut loc pe 27 Octombrie 2023 la Universitatea Politehnica București, Dan Gârlașu a avut o prezentare intitulată Despre începuturile Internetului în România.
Povestea începe în 1990, pe când lucram la Rom Control Data (RCD - societate mixtă româno-americană de tehnică de calcul, înființată prin 1973, după vizita președintelui SUA, Richard Nixon, la București). Asamblarea de stații de lucru (engl. workstations) fusese demarată prin 1996-1997 în scopul susținerii vânzării unor echipamente periferice produse la RCD, mai precis plottere și imprimante matriceale.
Foarte devreme în 1990, mai mulți colegi din RCD am pus pe picioare un departament dedicat promovării exclusive a calculatoarelor personale pe piața românească, care pentru noi reprezenta o oportunitate foarte bună de afaceri (din cauza izolării impuse înainte de 1990, accesul la tehnologie modernă fiind foarte limitat, imediat după ianuarie 1990 cererea de tehnologie IT, în particular calculatoare personale, a explodat).
Inițiativa s-a bucurat de foarte mare interes așa încât am câștigat câteva proiecte de succes, printre care înzestrarea Comisiei Naționale Electorale, care a organizat primele alegeri democratice din 20 martie 1990, cu tehnică de calcul, sistemele informatice de la Uzinele Republica, Electroprecizia Săcele, Romtrans, Regina Națională Apele Române, etc.
La scurt timp a devenit necesară o legătură directă cu un producător de echipament de calcul din Asia de sud-est, zonă care la acea vreme reprezenta polul fabricației de înaltă tehnologie din lume, și așa a apărut societatea mixtă KT Technology Romania SRL, înființata în 1991 între Rom Control Data și KT Technology (S) PTE LTD din Singapore. Această inițiativă ne-a creat un avantaj competitiv pe piața din România, pentru că asigura acces la prețuri de producător pentru o gama larga de componente IT, perioade de livrare mai scurte și flexibilitate în alcătuirea configurațiilor solicitate de clienți. Practic, toate PC-urile erau asamblate, testate, integrate la Rom Control Data, în București și erau acoperite de o garanție eficientă, piesele de schimb fiind disponibile în stoc la Rom Control Data București.
(Foto)
Deja în 1991 - 1992 eram „pe val” cu tehnologie de calculatoare personale și începusem să abordăm proiecte de integrare mai complexe.
În acest context, într-o seară, primesc o cerere de ofertă pe fax, de la o organizație despre care auzisem doar vag, prin auditorul companiei noastre, dl. Gheorghe Jugaru și de la bunul nostru coleg ing. George Cârstea, care lucra la departamentul tehnic.
Era vorba despre Fundația Pentru o Societate Deschisa. Cererea nu era foarte complexă, dar interesantă și se solicita un răspuns rapid, așa că am luat paginile din telefax și am completat pe loc, în dreptul reperelor informațiile necesare, apoi imediat am expediat înapoi paginile de fax cu prețurile și alte detalii comerciale.
Nu mică mi-a fost mirarea să primesc, ceva mai târziu, în noapte, o comandă fermă pentru configurația respectivă. M-am ocupat personal că livrarea acestei comenzi fulger să se facă întocmai și la timp și cred că au urmat și alte comenzi în aceeași manieră. Colegul meu și directorul general al companiei, Dan Ionescu, puțin intrigat de succesiunea de comenzi și rapiditatea cu care se derulau, a insistat să le facem o vizită noilor clienți și așa am aflat că de fapt fundația cumpăra aceste calculatoare pentru dotarea unor școli din țara. Astfel l-am cunoscut pe Nicolai Sandu (Nicolaus) și pe colegii săi care derulau un superb program de informatizare a liceelor la nivel național.
Imediat ne-am adaptat maniera de lucru cu acest client în așa fel încât să oferim servicii complete: consultanța gratuita pentru configurații, livrare și instalare la beneficiarul final (de obicei colegii naționale sau licee), precum și garanție.
Configurațiile constau într-o rețea locală formată din 20 de stații de lucru, PC-uri cu procesor Intel 80286, server de tip Tower echipat cu microprocesor 80386, cartele de rețea ethernet și cablu coaxial pentru conexiunile dintre stații. De precizat că la începutul anilor 90 rețelele ethernet funcționau cu cablu coaxial RG58, tehnologia 10BT cu cablu UTP5 nefiind încă accesibilă, iar WiFi nu era încă lansat la scară comercială. Că software de rețea, inițial am utilizat Novel Netware care oferea un repozitor central de fișiere și un server de imprimare.
Așa cum am menționat, aceste configurații erau livrate către licee din țara, care participau la un concurs de proiecte organizat de Fundația pentru o Societate Deschisa. Cred că, inițial, s-a testat o configurație pilot la Colegiul National Dimitrie Cantemir din București, împreuna cu prof. Radu Jugureanu și Emil Dragomirescu după care, odată formula validată, a fost utilizată la nivel național.
M-am implicat personal în livrarea și instalarea seturilor, și astfel am străbătut întreaga țara că să duc calculatoare la Buzău (liceul Hașdeu), Focșani (Colegiul Unirea și liceul Cuza), Adjud, Huși, Iași (liceul de informatică), Suceava, Pitești (liceul Zinca Golescu), Râmnicu-Vâlcea (liceul Radu Calomfirescu), Craiova, Alba- Iulia, Cluj, Oradea. În București s-au făcut livrări la Sf. Sava, Lazăr, Mihai Viteazu, liceul industrial de Telecomunicații, etc.
Ceva inedit pentru anii ‘90: KT Technology a devenit partener în programul respectiv, acest lucru presupunând și participarea la mecanismul de donații. Așa a fost livrată de către KT Technology, prima rețea din Ploiești, la Colegiul National Mihai Viteazu. Ulterior, datorita rivalității eterne pe plan local, între Mihai Viteazu și Caragiale, am livrat o rețea de calculatoare și la Colegiul National I.L. Caragiale, așa încât să se păstreze un echilibru între cele doua instituții de învățământ, cel puțin din punct de vedere tehnologic.
Așadar, între anii 1991-1992, au fost livrate către 20-30 de licee și colegii naționale sute de calculatoare KT, lucru care a avut un impact deosebit în formarea următoarei generații de informaticieni români. Apoi, în 1993, a avut loc o întâmplare foarte interesanta, care avea să schimbe radical evoluția proiectului, și pe care o voi istorisi în cele ce urmează. Într-o buna zi merg la Fundația pentru o Societate Deschisă că să discut cu Nicolai Sandu. Îl găsesc foarte preocupat de următoarea problema: intenționa să achiziționeze un sistem de calcul echipat cu internet, o noutate absoluta pentru acea vreme și oferta pe care o avea la dispoziție consta într-un minisistem Digital sau HP, ceva foarte scump, de ordinul a 10-20.000 de dolari. Nu era decis să facă achiziția și mi-a cerut sfatul. I-am spus că nu aș investi într-un minisistem atât de scump și evident destinat altor profiluri de aplicații (de tip gestiune economică sau proces industrial). Mai mult, i-am propus să îmi dea răgaz 24 de ore că să-i instalez un server de internet bazat pe tehnologie PC, deci cam de 10 ori mai ieftin, în regim „Try and Buy”. Adică primești instalația, o testezi, și dacă îți convine, o cumperi. Nicolaus a acceptat, curios să vadă ce ispravă pot să fac.
Așa că m-am întors la sediul KT din strada Luterana nr. 11, mi-am luat de la birou towerul AT386 echipat cu internet și m-am dus val vârtej la Liviu Ionescu (a.k.a ILG) pentru a-l ruga să se implice în configurarea unei rețele de calculatoare personale cu internet și email. Deja, la vremea respectivă, Liviu punea bazele Eunet Romania, probabil primul serviciu comercial de internet din țara. A doua zi, dis de dimineața, ne-am înființat la sediul Fundației și până la apusul soarelui, cu priceperea și perseverența lui Liviu Ionescu, serviciul de internet era funcțional. Această acțiune tip „comando” a avut un efect imediat, neașteptat și spectaculos: filiala Fundației din România a primit buget pentru dotarea tuturor rețelelor deja livrate către licee și a celor ce urmau să vină, cu tehnologie internet.
Zis și făcut, dar nu chiar atât de simplu! În primul rând trebuia găsit un software care să suporte internet și aplicații conexe - în principal email, chat, browsing. În al doilea rând era nevoie de conexiuni la internet scalabile și disponibile în toată țara, la liceele unde fuseseră instalate rețelele.
Pentru prima parte a problemei, și anume software pentru serverul de internet, soluția era clară: sistemul de operare Unix. Mai mult decât atât, exista disponibilă o versiune comercială Unix de la Santa Cruz Operation, faimosul SCO Unix, care funcționa bine pe un server AT386, și se instala foarte elegant de pe un CD. Procesul de instalare dura cam 30 de minute și putea fi realizat de către un tehnician de la noi de la KT, direct pe linia de asamblare PC-uri (deja, în 1993 fusese data în funcțiune linia de asamblare PC-uri în sediul din str. Luternă nr. 11; asta era o treabă grozavă: beneficiarii puteau să urmărească pe viu evoluția comenzii lor, de la stadiul de piese și subansamble, la configurația utilizator, teste de anduranța, verificare finală, etc. Aici aș vrea să menționez numele unor colegi care au pus la punct linia de producție: Lăcrămioara și Calin Bârseti, George Cârstea, care lucrau sau coordonau direct linia de asamblare, dar și suportul de back-office asigurat de Anca Jugaru).
Pentru serverul de internet am modificat configurația și l-am dotat cu un controller SCSI la care se conecta discul dur, dar și discul compact, eventual o banda streaming, iar primele unități de controller SCSI și disc compact ni le-a furnizat prof. Trandafir Moisa printr-o societate comerciala în care activa. Eram foarte încântați de soluția găsită. Software-ul SCO era deosebit de stabil și destul de performant. Exista totuși o mare problemă: prețul de achiziție pentru SCO Unix era de aprox. 5.000 de dolari, aproape dublu decât prețul serverului AT386. Au avut loc negocieri pentru obținerea unui preț „educațional” însă distribuitorii acestui minunat soft au fost obtuzi, nu au înțeles importanța proiectului și nu au fost dispuși să facă nicio concesie. Astfel că proiectul „internet în scoli” ajunsese în impas! Salvarea însă a venit de la regretata profesoară Irina Athanasiu de la catedra de calculatoare a Politehnicii București, care împreuna cu Adi Rotaru (a.k.a Arot), ne-a propus să utilizăm Linux pe serverele AT386. Persoana care s-a ocupat de experiment a fost ing. Dragoș Daneți. Inițial sistemul se putea instala de pe circa 40 de dischete de 3.5”, operațiune destul de anevoioasă, poate interesantă pentru un „bricoleur”, dar în nici un caz nu se putea lua în considerare că soluție de utilizat pe scară industrială în linia de asamblare PC-uri. Așa că, ulterior, am recurs pentru instalare la un Pocket Hard Disk (PHD, dispozitiv inventat, realizat și patentat de colegul nostru Costi Socol, inginer șef la fabrica KT din Singapore). PHD era de fapt un disc dur portabil care se conecta la PC pe un port paralel sau serial - USB încă nu exista! Toate cele 40 de discuri flexibile erau așadar preîncărcate pe PHD și instalarea mergea mult mai ușor. Așa au fost construite primele servere Linux pentru școli și prima problema tehnică de implementare a internetului era rezolvată. În plus, softul Linux era „open source” deci gratuit, așa că era exact ce ne doream.
Rămânea de rezolvat problema conectării la un serviciu de internet. Iar în 1992-1993 erau foarte puține opțiuni. Metoda trivială era conectarea prin modem la linii telefonice comutate sau dedicate, cu viteza de 64 kbps. Soluția era foarte lentă. Liniile dedicate erau scumpe și nu întotdeauna disponibile. O alternativă, care la vremea aceea părea de-a dreptul SF, era conectarea prin intermediul unei antene parabolice (teleport), la un satelit de comunicații. Acest serviciu era oferit tot de Prof. Dr. Trandafir Moisa și asociații săi. Antena de satelit asigura o conexiune independența de varianta PSTN (Public Switched Telecommunication Network) pe care o oferea orice operator de comunicații din acea vreme: linii telefonice dedicate sau comutate de 64 kbps. E drept că în teste la Romtelecom erau linii E1 (2 Mbps), dar pentru sistemul educațional acestea reprezentau un vis prea îndepărtat! Că să vă dați seama cât de înapoiați eram la capitolul infrastructura de comunicații, pot să vă spun că eu locuiam la bloc și aveam telefon pe o linie cu cuplaj, deci nu aș fi putut să beneficiez de internet. Noroc cu serviciile de cablu TV, așa am căpătat o conexiune internet printr-un modem conectat pe cablul coaxial pentru TV!
Pe de alta parte, era nevoie și de servicii și administrare de tip ISP (Internet Service Provider) și aici, în mod natural, intra în discuție RoEduNet. Din câte îmi aduc aminte, Rețeaua Educațională din Romania (RoEduNet) a fost înființată de regretatul Nini Popovici (în imaginea de mai jos, în dreapta).
(Foto)
Nini era o forța în parteneriate; primul serviciu de internet l-a lansat în cooperare cu Universitatea Darmstadt. Tot el a construit și prima rețea de campus la Politehnica București, cu cablu coaxial galben.
Revenind la anul 1993, un moment remarcabil l-a constituit participarea unui grup de entuziaști ai internetului din Romania la conferința internațională iSoc 1993, de la San Francisco, precedata de un workshop pentru țările în curs de dezvoltare, dedicat internetului, care s-a desfășurat la Universitatea Stanford din Palo-Alto California.
Din delegația româna făceau parte, printre alții: Nicolai Sandu – care a avut de fapt inițiativa participării la eveniment, Liviu Ionescu (ILG), Romeo Macaria și subsemnatul. Pentru noi a fost o șansă fantastică de a intra în contact direct cu inventatorii internetului, printre care Vinton Cerf sau cu George Sadovski, organizator al workshop-ului și conferinței inet93.
(Foto)
Prezentările pionierilor internetului se prelungeau în noapte târziu și câteodată se terminau a doua zi în zori. În plus, organizatorii ne-au facilitat vizite la companii din Silicon Valley, printre care Cisco Systems sau Apple. Cred că acest workshop ne-a marcat în mare măsură evoluția profesională ulterioară. Reîntorși în tara, fiecare dintre noi și-a croit o carieră pe făgașul creat de internet. Eu fusesem fascinat de cele văzute și aflate în Silicon Valley, așa că în 1995 m-am angajat la AT&T, divizia NCR, care tocmai deschisese un birou în România. Aici am luat contact cu modul de operare al unei mari corporații americane din domeniul IT și Comunicații și cu o multitudine de tehnologii noi pentru vremurile acelea, printre care fibra optică, ethernet de mare viteza, comunicații ATM și comunicații digitale prin sateliți. Am fost implicat în multe proiecte de integrare. Evident, ruterele și comutatoarele Cisco erau foarte apreciate, iar eu îmi doream să ajung să lucrez la aceasta corporație înca din 1993 când vizitasem sediul din Santa Clara California. Prin urmare, atunci când Cisco a decis să intre în Romania, în 1998, a fost un pas firesc că să aspir și ulterior să devin primul angajat al biroului Cisco din România.
Pentru mine era clar că internetul are nevoie de promovare masivă în România, iar actorii din telecomunicațiile clasice erau foarte rezervați și distanți, dacă nu chiar ostili față de internet pe care îl considerau că o amenințare. Prin urmare, calea logică, cu bătaie lungă, era promovarea tehnologiei internet în școli. Iar aici baza era deja construita: școlile aveau deja rețele locale cu conexiune la internet. Sufereau însă de lipsa de conținut digital adecvat. Așa a intrat în discuție programul academic Cisco. Auzisem despre program din primele zile de activitate la Cisco, încă din perioada de inducție, așa că am profitat de prima ocazie că să îl abordez pe directorul de marketing pentru Europa, Mike Cousens. După câteva săptămâni ne-a trimis o reprezentantă a Cisco, care se ocupa de calificarea potențialilor candidați de a participa la program. Am făcut cu ea vizite la RoEduNet și la câteva școli, dar nu i-a plăcut ce a văzut. Prin București mai puteai vedea căruțe trase de cai, buticurile și bazarele erau în perioada de maxim succes iar grozăviile mineriadelor încă vii în memoria colectivă.
(Foto)
Mi-a spus verde-n față că planul ei era să includă în program țări din Europa Centrală și de Est, ca Elveția sau Finlanda, poate Ungaria... și cam atât. Dar mi-a dat o șansă: să particip la Londra, la o conferință organizată în vederea promovării Academiei Cisco în Europa și să aduc cu mine niște profesori care să susțină cauza României. Zis și făcut! Din delegația noastră au făcut parte prof. de liceu Emil Onea, din Focșani și tânărul asistent de la Politehnica, Andrei Pitiș. A fost o formulă de succes, pentru că cei doi protagoniști au susținut în mod convingător cauza României și așa am câștigat! Din partea Cisco au participat oameni din Silicon Valley, fără prejudecați și care au apreciat la adevărata valoare entuziasmul și seriozitatea interlocutorilor români, dar și potențialul de țară. Așa că pasul următor a fost negocierea și semnarea primului memorandum de parteneriat, între Comisia Națională de Informatică condusă de prof. Dr. Sergiu Iliescu, Ministerul Educației și Cisco Systems.
În aceeași perioadă, Cisco a creat o poziție de manager de program, iar Nicolai Sandu, care se potrivea că o mănușă acestui profil, a primit job-ul rapid, iar restul e istorie.
(Foto)
Aici ia sfârșit povestea mea, dar înainte să închei, aș vrea să vă prezint o diagrama care arata procesul de adopție a internetului în Romania, pentru care m-am inspirat dintr-o serie de cărți publicate în anii ‘90 de Geoffrei Moore: Crossing the Chasm, Inside The Tornado, Living on the Fault Line.
(Foto)
În partea stângă avem profilul „inovator” la care se încadrează perfect RoEduNet și Eunet România, cu activitate încă din 1993. Următoarea categorie aparține acelor companii care au adoptat internetul foarte devreme, prin 1995, pentru că au întrezărit posibilitate de a crea valoare și profit: companii de cablu TV, precum Kappa, Astral sau RCS&RDS (în prezent Digi). Apoi urmează majoritatea timpurie, aici avem de-a face cu organizații pragmatice, care au sesizat potențialul noii tehnologii: companiile de telefonie mobilă, dintre care Telemobil, Mobilrom (în prezentOrange) și Mobifon (actualmenteVodafone).Acesteorganizațiiauprofitatde de reglementarea serviciilor de telecomunicații, care a avut loc în 1998 și au integrat rapid serviciile de voce cu cele de date. Apoi urmează sectorul bancar, care prin anii 2000 a adoptat internetul (inițial sub forma de rețele de tip intranet) într-o maniera pragmatică, după ce a fost evident că noua tehnologie funcționează perfect și poate fi integrată în procesele de business specifice. Romtelecom, operatorul național de telecomunicații a adoptat foarte târziu internetul, backbone-ul lor IP fiind construit prin anii 2005.
Putem spune că a ratat fereastra de oportunitate. De fapt, Romtelecom a perceput internetul ca o amenințare, nu ca o oportunitate. În fine, ultimul segment care a adoptat internetul îl constituie sectorul public, iar procesul de digitalizare continuă și astăzi.