În lucrarea „Un institut pentru istorie. Semicentenarul Institutului pentru Tehnica de Calcul (1968-2018)”, publicată în anul 2018 la editura Excel XXI Books, Vasile Baltac a făcut o introducere, intitulată Cuvânt Înainte.
Înființarea cu 50 de ani în urmă a Institutului pentru tehnică de calcul a avut fără îndoială un profund impact asupra domeniului calculatoarelor electronice și societății în ansamblul ei. Revoluția informatică devenită recent cea de a patra revoluție industrială ar fi cuprins România mult mai încet și cu dificultăți fără aportul puternicului for de cercetare care a fost ITC.
România a avut tradiții în cercetarea și realizarea de calculatoare electronice din prima și a doua generație. Primul calculator CIFA-1 a fost realizat la IFA în 1957 de Victor Toma. Era la numai 11 ani după ENIAC în SUA și 5 ani după BESM-1 din URSS. Au urmat MECIPT-1 la Institutul Politehnic Timișoara în 1961, DACICC-1 și CIFA-101 în 1962 la Institutul de calcul al Academiei din Cluj, respectiv IFA colectivul Armand Segal. Emulația acestui început nu poate fi disociată de activitatea de mentor a lui Grigore C. Moisil, singurul român care a primit prestigiosul titlu de Computer Pioneer din partea IEEE Computer Society. România era în clubul select al pionieratului calculatoarelor. Calculatoarele din prima și a doua generație nu au fost obiecte de laborator. Ele au fost livrate unor beneficiari, au lansat calculele științifice, de proiectare și gestiune în România.
Lumea a evoluat repede și producerea de calculatoare a trecut la faza industrială cu firme puternice producând în serii mari calculatoare pentru calcule științifice, gestiune, automatizări.
Și România a realizat repede că este nevoie de calculatoare în economie și la inițiativa unor profesori avându-l în frunte pe Mihai Drăgănescu s-a adoptat de către guvern în 1967 un ”Program de dotare a economiei naționale cu echipamente moderne de calcul și de automatizare a prelucrării datelor”. Programul prevedea crearea unui institut de specialitate, a unor fabrici de profil, a unei întreprinderi de service, a unui institut care să se ocupe de informatizare, cunoscut apoi ca ICI, a unei rețele de centre teritoriale de calcul, a unor centre departamentale, etc.
Decretul de înființare a fost emis în 1967, dar institutul a fost creat efectiv în urmă cu 50 de ani în anul 1968. Deciziile se luau în acei ani de sus în jos și deseori nu erau cele mai bune. Dar una a fost cu siguranță bună. S-a hotărât ca toate colectivele care au realizat calculatoare să fie reunite în noul institut. Așa că nucleul inițial cuprindea pionieri ai calculatoarelor printre care Victor Toma, Armand Segal, Gabriel Martin, Vasile Baltac, Tiberiu Ilin, Gavril Gavrilescu, Emil Muntean, Gheorghe Farkas, Emil Bocu și mulți alții din echipele lor. Pe baza experienței pozitive a Institutului de cercetări electronice unde au activat în conducere cadre militare ca Dinu Buznea, Valeriu Ceoceonică sau Nicolae Sotirescu a fost numit director colonelul Florin Munteanu secondat de Victor Toma ca director științific. După scurt timp în 1969 Victor Toma a demisionat și în locul lui a fost numit Vasile Baltac. Încă de la crearea în 1968, institutul a avut două filiale la Timișoara construită pe structura MECIPT și condusă de Vasile Baltac și la Cluj construită pe structura DACICC condusă de Emil Munteanu.
Institutul a beneficiat de la început de sprijin concret: repartizarea a sute de absolvenți ai facultăților de profil, fonduri de cercetare suficiente, acordarea de locuințe absolvenților și celor fără locuință corespunzătoare, construirea rapidă a unui nou sediu în Calea Floreasca 167.
Prima sarcină majoră a institutului a fost asimilarea calculatorului FELIX C-256. Zeci de specialiști au mers în stagii la firma CII în 1969 – 1970. A fost organizată prima platformă de fabricație în incinta FEA și echipa ITC s-a descurcat cu brio fabricând din subansamble CII primul FELIX C-256.
Încă din 1970 se decide crearea unei familii de calculatoare FELIX cu modele mai mici și mai mari decât C-256 (C-32 și C-512/1024), un exemplu pentru multe alte institute care se rezumau la prelucrarea licențelor. La propunerea institutului se creează o secție de microproducție de memorii cu ferite care produce modulul de memorie FELIX neinclus în licență. Modulul și tehnologia de fabricație au fost concepute prin cercetare proprie la Filiala Timișoara. După câțiva ani, secția a fost transformată în Fabrica de memorii electronice FMECTC, după 1990 devenind prin privatizare ALCATEL România. Laboratoarele institutului au elaborat sisteme de introducere și validare a datelor, mașini de facturat și contabilizat și alte echipamente solicitate de numărul crescând de beneficiari. Încă din 1972 a fost realizat un sistem de teleprelucrare cu terminale ASR33 conectate prin linii telefonice, sistem demonstrat la TIB în premieră națională.
Sectorul de software este reorganizat profund și din 1971 devine primul sector industrial de software din România bazat pe software engineering, cu laboratoare distincte de cercetare-dezvoltare, validare-testare și implementare- asistență. Laboratoarele de cercetare-dezvoltare software au funcționat la București pentru sisteme de operare, programe utilitare și de test hardware, la Cluj-Napoca pentru compilatoare și la Timișoara pentru asambloare. Laboratoarele de validare-testare și implementare- asistență au fost centralizate la București.
Institutul a dezvoltat sistemul de operare luat prin licență cu un subsistem SESAM care permitea accesul multiplu de la zeci de terminale, produs de succes folosit în țară și exportat. Competența și profesionalismul sectorului de software s-au demonstrat prin conceperea de sisteme de operare: pentru mainframe HELIOS, pentru minicalculatoare AMS, MIX și MINOS, compilatoare performante, etc. Departe de a sta într-un turn de cristal, specialiștii ITC au participat la exportul de calculatoare FELIX și apoi de minicalculatoare în numeroase țări.
ITC a sesizat importanța apariției minicalculatoarelor și în 1977, anul Independenței de Stat a României, a omologat primul minicalculator românesc INDEPENDENT I-100, urmat apoi de I-102, I-102F și I-106. Minicalculatoarele INDEPENDENT au fost fabricate la FCE în sute de exemplare și livrate beneficiarilor din țară, dar și din țări ca RDG, Cehoslovacia, Ungaria, R. P. Chineză, țări din Orientul Apropiat. Beneficiile valutare aduse țării au fost imense.
Institutul continuă seria premierelor. Apar colective și preocupări pentru sisteme la cheie hardware-software cu minicalculatoare și microcalculatoare: sistem de măsurători antropometrice instalat la FCTB, sistem de recunoaștere automată a amprentelor pentru Institutul Național de Criminalistică, sistem pentru prelucrarea datelor geometrice, sistemul de captare și prelucrare imagini de la satelitul Meteosat, instalat la Institutul Meteo din Phenian și lista ar putea continua cu zeci de sisteme.
Nici microcalculatoarele nu au fost neglijate. Realizarea lor nu mai necesita resursele unui institut mare și a apărut concurența institutelor politehnice, a fabricilor. Dar și ITC și filialele au ținut pasul și au apărut microcalculatoarele aMIC, TIM-S, COBRA și multe altele.
La începutul anilor 1980 ITC a primit sarcina onorantă, dar grea să realizeze calculatoarele de comandă pentru Centrala Nuclearo-Electrică Cernavoda. O echipă din București sprijinită de nou înființata Filială Constanța a asamblat și pus în funcțiune cu succes calculatorul pentru Unitatea 1 și l-a pregătit pe cel pentru Unitatea 2. A fost greu, chiar foarte greu, deoarece Nicolae Ceaușescu se hotărâse în mod absurd să plătească datoria externă și programul de asimilare în țară la standardele cerute de industria nucleară era un coșmar. Tot Ceaușescu a decis ca sediul noii secții ITC pentru calculatoare de comandă CNE să fie parțial o clădire nouă și parțial prin preluarea unor spații de la FCE. O decizie arbitrară ca multe altele, dar care a creat multe fricțiuni între FCE și ITC, de parcă nu erau destule!
Tot în anii 1980 au continuat preocupările concrete pentru interconectarea calculatoarelor în rețele. Au fost realizate de către ITC rețeaua de calculatoare din Valea Jiului (Deva – Petroșani) și interconectarea Centralei Nucleare Cernavoda cu Institutul de cercetări nucleare Pitești.
Este perioada în care, pentru apropierea de beneficiari, ITC creează noi și noi filiale la Constanța, Brașov, Iași, Craiova, Deva, Târgu Mureș, Ploiești, Satu-Mare, Suceava.
Organizatoric, institutul a avut o viață frământată. În anii 1970-1980 se produceau reorganizări după reorganizări. Arbitrare și decise de sus, este greu de găsit o logică a lor în afara ideii false că tot ce-i mare este eficient, deci minunat! Deși în alte părți se spune pe bună dreptate că small is beautiful1. La nivelul central al ministerelor reorganizările aveau și scopul de a disloca persoane de conducere. Dar la nivelul institutelor era numai o formă de bulversare și confuzie. Așa că, după numai doi ani ca ICPUEC, un nume alambicat și neinspirat, s-a produs fuzionarea cu ICE - Institutul de cercetări electronice și a fost creat IETC – Institutul de cercetări pentru electronică și tehnică de calcul. ITC a funcționat ca două secții și un centru de calcul în acest institut. În februarie 1972 institutul se separă și devine ITC – Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Tehnică de Calcul, pentru ca în 1979 ITC să se reorganizeze în Centrul de cercetări științifice și inginerie tehnologică pentru tehnica de calcul în subordinea Institutului Central pentru Electronică, Automatizare și Tehnică de calcul. Un an mai târziu secția specială se transformă în CCAB – Centrul de Cercetări pentru Automatizări București. În 1985, următorul cataclism: ITC este fuzionat cu ICI și este format ICSIT-TCI – Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Tehnică de Calcul și Informatică. De fiecare dată la nivelul secțiilor, laboratoarelor, colectivelor, impactul a fost minim și activitatea de cercetare s-a desfășurat fără sincope, sudându-se chiar un sentiment de apartenență la ITC, a fi itecist!
A urmat Decembrie 1989. Schimbările politice și economice profunde au condus la spargerea monopolurilor de stat de orice fel. Industria a început reforma, marile fabrici nu mai erau necesare, se organizau linii de fabricație PC în magazii și garaje. Niciun institut centralizat nu-și mai găsea locul. ITC s-a spart în două, ambele părți au încercat să-și găsească un nou rol. Au fost masiv concurate de firme private, multe create chiar de foști specialiști ai ITC, ICI sau ai fabricilor de profil. Nici una dintre cele două nu a adoptat o strategie care să le definească un rol național acceptat în noile condiții. Clădirea, amplasată într-o zonă cu potențial, a trezit interes imobiliar. Ambele au fost în final privatizate. ITC Software a dispărut, ITC Hardware mai există ca o firmă de mici dimensiuni.
Numeroși specialiști din ITC au creat firme private de profil sau au trecut să lucreze în acestea. Rezultate remarcabile sunt înregistrate de firmele create sau conduse de Florin Talpeș, Dan Roman, Silviu Hotăran, Sorin Guiman, Vasile Baltac, Vlad Țepelea, Lucia Coculescu, Victor Grădinescu, Mihai Dumitrescu, Cristian Vasile, Gheorghe Olteanu, Adriana Vlădescu, Sofica Zainea, Ioan Tutoveanu, Viorica Droașcă, Liviu Manolescu și lista poate continua. Alți specialiști s-au afirmat peste hotare printre care Teodor Rus, Adrian Stoica, Riuric Bulgacov, Sorana Rabinovici, Mircea Florea, Mihai Martinovici, Aurel Becea, Liviu Iftode, George Chiriță, Rodica Popp, Ion Floricică, Dan Drăgan, Mihai Vasilescu, Dan Trufașiu, Marian Romașcanu, etc. etc.
Mulți alții au trecut la activități care păreau extraprofesionale dar îi atrăgeau mai mult, dar sistemul pre-1990 le punea diverse opreliști. Regăsim iteciști în mass media, teatru, și chiar în politică sau structuri religioase. Este suficient să-i amintim pe Cristina Vasiloiu, Radu Grozea, Mircea Neacșa, Adrian Lustig, Lelia Munteanu, Andrei Alexandru și Varujan Pambuccian.
ITC nu a dispărut după 1990. A fost un nucleu viabil care a generat mii și mii de activități noi potrivite noii societății în mișcare. ITC a fost un mediu competitiv cu valori umane ridicate, un mediu în care cei performanți au devenit și mai performanți. Cel mai frumos sintetizează Paula Apreutesei în contribuția ei la acest volum: o școală de excelență, o școală de valori, o mare și unită familie, o referință de prestigiu pentru IT-ul românesc și pentru oamenii care l-au creat.
Dacă avem azi sute de mii de oameni în firme de IT și un export de câteva miliarde de euro, cu siguranță un rol decisiv l-a avut și ITC care dus sus tot mai sus stindardul tehnicii de calcul prin inovare continuă, prin formarea a zeci de mii de specialiști din țară.
Dacă asistăm azi la revoluția digitală să nu uităm că originile ei sunt și în puternica echipă a ITC din anii 1968-1990.
Cartea aceasta conține mărturii impresionante despre viața din ITC, așa cum au văzut-o zecile de contributori, inclusiv invitați care au colaborat cu ITC. Colectivul editorial nu a cenzurat pe nimeni și nimic, părerile sunt numai ale autorilor. Fiecare a văzut ce s-a întâmplat din locul unde se afla, cu observația că timpul mai șterge sau deformează detaliile. Detaliile contradictorii nu fac decât să completeze imaginea.
Cartea nu ar fi fost posibilă fără munca tenace a echipei editoriale Viorel Darie, Viorica Droașcă, Rodica Popescu, Carmen Stan, Horia Gligor, Luminița Berechet, Emil Bojin, Elena Rusu. A fost o activitate laborioasă, de căutare în arhive care nu mai sunt, de apeluri pentru contribuții și tehnoredactare.
Sperăm ca această carte să trezească amintiri și să constituie un material documentar pentru o istorie a calculatoarelor în România.
Prof. univ. dr. ing. Vasile Baltac
In ITC sef filiala, director stiintific, director general
CP3, CP2, CP1
1968-1981 1994-1996