În lucrarea „Un institut pentru istorie. Semicentenarul Institutului pentru Tehnica de Calcul (1968-2018)”, publicată în anul 2018 la editura Excel XXI Books, Silviu Hotăran a contribuit un capitol intitulat It takes humanity to build brilliant software.
Cercetător Principal III
Institutul pentru Tehnică de Calcul
(1980-1991)
Pornesc de la o frază de pe site-ul unei cunoscute firme de software din România, frază care îmi place mult și cu care rezonez.
Cu toții ne dorim succes în viață, să ne bucurăm de ceea ce facem și de cei din jurul nostru. Ce este succesul? Care este definiția care ni se potrivește? Cât de des se schimbă aceasta? Sunt întrebări pe care mi le-am pus, din ce în ce mai des, iar acum le pun și altora.
În școala generală și liceu, mi-am descoperit pasiunea pentru matematică. Datorez enorm unui profesor extraordinar, Petru Dragoș, care m-a ajutat să mă descopăr, m-a încurajat să perseverez, să-mi alung fricile, să fiu parte a unei echipe. Așa că, atunci când am intrat la facultatea de Automatizări și Calculatoare din IPB, definiția succesului pentru mine era să termin școala cu rezultate foarte bune și să devin cadru didactic universitar.
În 1980 am fost repartizat în catedra de calculatoare, cu doi ani de practică la ITC. Eram în culmea fericirii și total nepregătit pentru experiențele pe care urma să le trăiesc.
Cei doi ani de „practică în producție”, cum era denumită această perioadă, au avut un efect profund asupra mea. În perspectiva revenirii la Politehnică, țineam și ore de tehnologia informației, mai ales seminarii, la diferite facultăți. Putea fi începutul unui drum lung, mai mult sau mai puțin predictibil, în cariera didactică, influențat de ierarhia, destul de strictă, existentă în sistemul universitar.
La ITC am fost surprins de atitudinea față de noii „recruți”. Am fost invitați, pe rând, la Dan Roman, pe atunci director adjunct, unde am fost consultați înainte de a fi repartizați în laboratoare. Așa am ajuns în laboratorul condus de Gabriel Martin, în echipa care lucra la sistemul de operare AMS pentru minicalculatoarele românești, condusă de Aurel Becea.
N-am să uit niciodată cum Adrian Lustig, din proprie inițiativă, a venit la mine și s-a oferit să-mi fie mentor, ajutându-l astfel pe noul venit să se integreze cât mai repede. N-am simțit o clipă existența unei ierarhii rigide, care să creeze obstacole în dezvoltarea noastră.
Evaluarea se făcea rapid, fiecare contribuind după dorință și capabilități. „Vechimea” în muncă era mai puțin importantă ca valoarea adăugată. Am fost tratat, de la început, ca un egal, și asta m-a făcut să capăt repede încredere în mine. Dan Drăgan, specialist în drivere I/O, m-a implicat într-un proiect important la INMH. Când a văzut că mă descurc, mi-a dat „aripi” și m-a lăsat să preiau inițiativa.
Am simțit tot timpul că fac parte dintr-o echipă, nu dintr-un grup de lucru. Eram apreciați pentru ceea ce făceam, aveam oportunitatea de a învăța unii de la alții și de a ne dezvolta. Am învățat multe în acea perioadă, de la colegi remarcabili, ca Jean Floricică, Dan Vlădescu, Carmen Stan, Ion Ciucă, Daniela Postelnicu, Florin și Liana Braniște, Aneta Rîpanu, Arminius Mignea, Adi Dobre, Paul Stoleru, Gheorghe Darie, Betty Martinovici și alții.
În consecință, în toamna lui 1982, când cei doi ani de practică s-au terminat, n-am mai plecat la catedra de calculatoare. Am plecat, în schimb, în China, la Guangzhou.
Minicalculatoarele românești, Independent și Coral, începuseră să fie exportate, cu rezultate din ce în ce mai bune. Alături de colegul și prietenul meu Bogdan Benga, din colectivul condus atunci de Nicolae Manea, de alți colegi de la ICE și IIRUC, am colaborat la instalarea minicalculatoarelor și am făcut asistență tehnică.
Am rămas în ITC până în toamna lui 1991. Am trăit o experiență extraordinară, alături de oameni deosebiți, cu unii dintre ei legând prietenii trainice.
Am lucrat în cadrul laboratorului Sisteme de Operare, Şef fiind Gabriel Martin, la colectivul MIX condus de Nicolae Manea - un om cu o energie și o ambiție deosebite. Am făcut parte din echipa de realizare a sistemului de operare MIX și, mai târziu, am fost responsabil de proiect pentru sistemul MIX-PLUS.
Pe lângă colegii deja menționați, am lucrat, învățat și petrecut clipe de neuitat alături de Paula Apreutesei, Adela Vlădescu, Gabriela Mocanu, Sorina Covaci, Elena Rusu, Sorina Guruianu, Mihai Ilie, Nicu Cora. Am cunoscut colegi din alte laboratoare, de la care am învățat și cu care am ajuns să colaborăm mulți ani după plecarea din ITC. Varujan Pambuccian, Florin Talpeș, Ghiță Olteanu, Sorin Guiman, Dan Bedros, Vlad Ţepelea, Răsvan Stănescu, Horia Gligor, Victor Grădinescu, sunt doar câteva exemple.
Am învățat și din greșelile noastre, ne-am celebrat cu bucurie succesele. Aveam cu toții sentimentul și mândria că aparținem la ceva deosebit, că noi, cei de la ITC, facem parte din cei care deschid drumul într-o industrie care astăzi reprezintă una dintre cele mai importante oportunități pentru țara noastră.
În ce mă privește, am trăit în ITC valori și o cultură despre care azi se vorbește mult în cărți și speech-uri inspiraționale, dar pe care rar le găsești în companii și corporații. Am avut leaderi care ne-au inspirat, provocat și motivat. Vasile Baltac, Dan Roman, Victor Megheșan, foști directori ai ITC și pionieri în calculatoare, au fost astfel de exemple.
Pe mine, activitatea într-un institut care dezvolta și promova tehnica de calcul, cred că m-a făcut să devin mai uman („it takes humanity to build brilliant software”). Am înțeles că succesul nu se poate obține de unul singur, oricare ar fi definiția sa. Am înțeles că sentimentul de apartenență la echipă este extrem de important. Competiția este firească, dar între echipe, nu între indivizi. Activitățile de instalare a sistemelor de operare, de asistență tehnică, cursurile ținute pentru utilizatori din mai multe țări, au reprezentat oportunități deosebite pentru dezvoltarea mea personală. Am descoperit lucruri noi despre mine, care mi-au influențat mult viața de după ITC.
Făcând un exercițiu de introspecție, acum câțiva ani, am realizat că am avut în viață șansa de a porni de la zero câteva activități importante. În 1980, la ITC, am făcut parte din echipa care a dezvoltat sistemele de operare pentru mincalculatoarele românești. În 1991, am avut șansa, alături de Gabriela Mocanu și alți câțiva colegi, să lansăm Ciel în România, o altă poveste de succes, care continuă și astăzi. În 1996, am fost primul angajat al Microsoft în România, unde am fost coleg mulți ani cu Paula Apreutesei, de care mă leagă și azi o trainică prietenie. În 2004, alături de Paula și alți colegi, am pornit frumoasa aventură „Europa de Sud Est” la Microsoft, iar la sfârșit de 2008 am înființat, alături de Carmen, soția mea, firma noastră de training (în „humanity”☺), GKTI Semper Human.
Apreciez mult inițiativa domnului Vasile Baltac, susținută de mulți dintre foștii colegi, privind aniversarea a 50 de ani de la înființarea ITC. Aceasta este o nouă oportunitate de a celebra realizări deosebite, dar și de aducere-aminte pentru noi, cei care am făcut parte din frumoasa poveste a ITC, o poveste care poate să inspire și noile generații. Îmi voi aminti mereu cu drag de acei ani, de oamenii care-mi vor fi mereu dragi și cărora le voi fi mereu recunoscător.