În lucrarea „Un institut pentru istorie. Semicentenarul Institutului pentru Tehnica de Calcul (1968-2018)”, publicată în anul 2018 la editura Excel XXI Books, Lucian Nica a contribuit un capitol intitulat Amintiri, amintiri....
AMINTIRI, AMINTIRI...
Lucian Nica
Laboratorul Calculatoare Medii
Povestea începe în 1967, când s-a conceput un „Plan Calcule” românesc ce prevedea între altele și preluarea licenței de fabricație a unui calculator performant, în România. În 1968 s-au dus tratative cu mai multe firme occidentale, din Anglia, Germania, Franța etc. S-a optat în final pentru calculatorul IRIS-50, de la CII (Companie Internationale pour l`Informatique - Franța), întrucât acesta era de generația a 3-a (cu circuite integrate). A fost și o decizie politică, președintele de Gaulle a desconsiderat embargoul impus statelor din est privind tehnologiile de vârf.
La crearea lui în 1968, în Institut s-au strâns colectivele care aveau activitate și realizări în domeniu: cei de la IFA erau pionierii primelor calculatoare românești, cei de la Politehnica din Timișoara erau autorii calculatorului MECIPT, iar cei de la Academia Militară erau realizatorii calculatorului militar. Grupul din care făceam parte, din IPA, avea experiență în instalarea și exploatarea sistemelor de calcul, iar în 1967 în laboratorul nostru din IPA se realizase proiectul logic al unui calculator de capacitate medie. După o specializare în 1965 la firma Elliot (Anglia), eu pusesem în funcțiune și lucrasem cu calculatorul ARCH 5000, care a fost instalat în 1966 la termocentrala Luduș.
În cele ce urmează încerc să redau momentele importante din timpul petrecut în ITC, 24 de ani…
Să începem cu:
Laboratorul pentru calculatoare medii
Laboratorul a fost constituit în 1970 și era unul dintre cele mai mari colective din Institut, având peste 60 de membri, între care 40 cu studii superioare. Șef de laborator era dr. ing. Francisc Momeo, locțiitor era ing. Lucian Nica.
Profilul laboratorului nostru era, în principal, elaborarea calculatoarelor de capacitate medie, ca dezvoltări ale licenței IRIS-50 (FELIX C-256) obținută de la CII-Franța în 1969. În afara lucrărilor de elaborare a prototipurilor sistemelor de calcul și de testare a lor (proiect logic, montaj, cablare, testare și omologare), în laborator se realizau și lucrări de:
- elaborare de soft aplicativ tip CAD pentru generarea secvențelor de cablaj și pentru automatizarea proiectării microprogramelor;
- elaborare a documentației de exploatare a sistemelor, care se atașa produselor fabricate.
În afara acestor activități, specialiștii noștri participau cu lucrări la sesiunile de comunicări științifice, la lucrările comisiei CAER pentru calculatoare, la școlarizarea beneficiarilor pentru sistemele FELIX exportate etc. Colectivul de tehnicieni efectua lucrările necesare realizării prototipurilor, a celor legate de proiectarea circuitelor imprimate multistrat etc.
FELIX C-512/1024
În anul 1972 a început proiectarea calculatorului FELIX C-512/1024 ca o dezvoltare a calculatorului preluat prin licență. Elementele de noutate au fost:
- prelucrarea instrucțiunilor pe 32 de biți în loc de 16 biți (colectiv ing. Lucian Nica);
- suprapunerea fazei de pregătire a instrucțiunilor cu faza de execuție (colectiv ing. Eugen Ciobanu).
Aceste modificări structurale au adus o creştere substanţială a vitezei de lucru cu peste 70 %. De o deosebită importanţă a fost activitatea depusă de Eugen Ciobanu care a proiectat unitatea de pregătire (UP), ce pregătea codul instrucţiunii următoare, adresa operandului şi alţi indicatori, concomitent cu execuţia instrucţiunii în curs de execuţie. Aceasta a dus la un spor de viteză de circa 30%. Unitatea centrală devenită unitate de execuţie (UE) a fost restructurată pe 32 biţi (ca sumator, registre, căi de date etc.) şi s-a realizat un nou bloc de comandă, s-a introdus un subset de instrucţiuni puternice și s-a desfăşurat o activitate laborioasă de refacere a secvenţelor celor peste 120 instrucţiuni, cu noi algoritmi de execuţie. Unele instrucţiuni, frecvente în programele uzuale, au avut sporuri de viteză de peste 60%, iar creşterea vitezei datorată restructurării UE a fost de circa 25% (conform mix Gibson). De notat că, la creşterea vitezei de lucru a calculatorului a contribuit, pe lângă cele prezentate mai sus, şi îmbunătăţirea modului de acces la memoria Internă (întreţeserea adreselor).
Prin creșterea vitezei de lucru și a memoriei interne, prin configurarea dezvoltată a ansamblului de echipamente periferice și prin extinderea memoriei externe – calculatorul FELIX C-512/1024 a constituit un real progres față de predecesorul său, FELIX C-256 (IRIS-50), preluat prin licență.
Reglarea modelului experimental a avut loc la sfârșitul anului 1976, când s-au trecut cu succes primele programe de test, spre marea noastră bucurie.
La imprimantă am scris pe un listing: „CALCULATORUL FELIX C-512 S-A NĂSCUT ȘI VĂ UREAZĂ LA MULȚI ANI 1977” un afiș pe care l-am pus la intrarea în Institut.
A urmat o perioadă de reglare/testare a prototipului și apoi omologarea lui, trecerea programelor de test și a celorlalte încercări, a trecut și proba de anduranță… și clasica probă la șocuri, cu vâna de cauciuc plesnind plăcile. Cu fabrica nu te joci…
Lucrările de reglare şi testare ale modelului experimental şi prototipului, care au durat aproape trei luni, au fost realizate pe platforma FCE de o echipă condusă cu competenţă de Eugen Ciobanu; pentru UE, lucrările au fost susţinute de Traian Gologan.
Sfârșitul cu succes al anului 1976 și apropierea noului an le-am serbat în laborator având ca invitați de onoare pe domnii directori Florin Munteanu și Vasile Baltac, cu toaste și cuvântări ad-hoc, stropite cu vin ilegal de la crama Ștefănescu… Încă nu apăruse articolul 400… Masa era în semicerc, pe podea scrisesem cu crete colorate: FINIS CORONAT OPUS!
În 1977 a început producția sistemelor FELIX C-512/1024 la Fabrica de Calculatoare Electronice (FCE) de pe platforma industriei electronice din Pipera, producție care a durat peste 6 ani. Sistemul a constituit baza dotării Centrelor de Calcul Teritoriale și a centrelor de calcul din instituții, întreprinderi etc. Din datele cunoscute mie s-au produs circa 100 de sisteme, cu o valoare totală de cca. 3 miliarde lei.
În 1979 au fost exportate în China două sisteme şi apoi încă două până în 1981. Tranzacția a avut loc în China și domnul ing. Victor Megheșan (cu echipa Electronum) a avut succes, reușind să încheie contractul după discuții îndelungi și istovitoare cu partenerii chinezi… În 1979 și 1980 au avut loc, în România și China, școlarizări pentru personalul din China care exploata sistemele. Instruirea s-a făcut de către specialiști din laboratorul nostru și din FCE, precum și de către specialiști în software din ITC.
Se cuvine să amintim aici pe cei care au participat la această elaborare (scuze pentru omisiuni…). În colectivul UE condus de Lucian Nica: Victor Pătrugan, Mihai Necula, Gheorghe Samoilă, Răzvan Mariotti și mai tinerii Traian Gologan, Lucreția Boroș, Dan Marinescu. În colectivul condus de Eugen Ciobanu: Nina Daniliuc, Gabriela Popescu, Călin Sandovici, și mai tinerii Valeriu Ciocârlie, Adrian Stănculescu, Mihai Șerbănescu. În colectivul de programe CAD: Constantin Donciu, Monica Grigorescu, Marius Bălan. Unitatea de întreruperi: Anca Lazăr, Ștefania Baduna. Unitatea zecimală: Mihai Vasilescu. De realizarea fizică a prototipului au răspuns Radu Andreescu, Radu Comșa. Menționez aici și tehnicienii care au participat la construirea și reglarea prototipului: Ioan Pop, Aurel Popescu, Vasile Jivin, Vladimir Maxim, Ștefania Gavrilă, Gabriel Hlușcu, Violeta Borcea, Oscar Hagiescu, Ion Duma ș.a. … au fost mai mulți, dar după atâția ani…
FELIX C-8010
Pe la mijlocul anilor ’70 s-a luat hotărârea de către Comisia Guvernamentală pentru Tehnică de Calcul, ca partea română să revină la activitatea CAER în domeniul calculatoarelor. Din 1969, luând licența CII, nu eram compatibili cu lucrările SUMEC (Sistem Unic de Mașini Electronice de Calcul), care urmăreau dezvoltarea și producerea unor sisteme de calcul cu structura IBM, în cadrul țărilor membre CAER. Ca urmare, s-a considerat oportună dezvoltarea în ITC a unui calculator tip IBM – cu structura hard tip IBM, care să ruleze instrucțiuni FELIX, urmând ca ulterior să se implementeze și cele specifice IBM, lucru posibil datorită microprogramării. Astfel, folosind schemele de principiu ale structurii hard IBM, s-a început în 1977 elaborarea calculatorului FELIX C-8010. Modelul ales corespundea seriei IBM 370 (care s-a aflat în fabricație între 1970 și 1990), la nivel de capacitate medie. Erau multe noutăți de structură și performanță față de FELIX C512/1024: comanda microprogramată, memoria cache care creștea viteza de lucru, procesorul de autodiagnosticare, memoria internă cu semiconductoare, bloc de canale de intrare/ieșire pentru o configurație de periferice complexă etc. În plus, sistemul urma să funcționeze sub un sistem de operare evoluat – HELIOS, aflat în dezvoltare în ITC, la laboratorul inginerului Corneliu Maschek.
A fost repartizată elaborarea componentelor astfel: unitatea centrală - colectiv Lucian Nica, unitatea de intrare/ieșire – colectiv Eugen Ciobanu, memoria cache – colectiv Ion Mincă, procesorul de monitorizare / diagnosticare – colectiv Ioan Moraru, unitatea de memorie – colectiv de la filiala ITC Timișoara (mi-l amintesc doar pe colegul Pețan, care a participat cu mult efort la reglarea prototipului la FCE), sursele de alimentare – colectiv Mihai Dumitriuc, proiectare tehnologică prototip – colectiv Radu Andreescu, proiectare mecanică (dulap/sertare) – colectiv Sergiu Florica.
La realizarea UC, elementul major de noutate a fost microprogramarea. Eu am conceput un sistem CAD de automatizare a proiectării microprogramelor, care permitea prelucrarea acestora scrise într-un limbaj – și el original - MICROFELIX. Sistemul efectua translatarea, editarea, simularea și asamblarea microprogramelor, în final generându-se codul binar care se încărca în memoria blocului de comandă. Implementarea sistemului a fost făcută cu succes de Dan Marinescu (asistat de Dominic Sotirescu, Marius Cosma și Mihai Șerbănescu).
Operația minuțioasă de scriere a microprogramelor pentru instrucțiunile FELIX în limbaj MICROFELIX a fost realizată de Traian Gologan, care a dovedit cu această ocazie, și mai apoi la reglarea sistemului, o determinare și competență cu totul excepționale. Programul sursă avea câteva mii de instrucțiuni în limbaj MICROFELIX, cu comentarii detaliate. Memoria de microprograme a fost proiectată de Lucreția Boroș.
Unitatea de intrare/ieșire a fost concepută astfel ca să permită funcționarea sistemului atât în regim FELIX, cât și IBM, ceea ce a crescut sensibil complexitatea ei.
Prototipul FELIX C-8010 a fost realizat pe plăci experimentale, universale, cu cablaj wrapping, ceea ce permitea modificarea comodă a schemei, dar ne-a produs multe dificultăți la reglare, din cauza contactelor pinilor în plăci.
Urmare a dificultăților și întârzierilor legate de importul circuitelor integrate (începuse regimul drastic de economisire, în toate domeniile!), prototipul este finalizat abia în 1981. Reglarea și testarea au avut loc în incinta FCE. Domnul director Bătrâna mă numise șef pe platforma de reglare și, împreună cu colegii, am suferit în egală măsură presingul dânsului, ca și slaba fiabilitate a echipamentului… Zile minunate… Omologarea prototipului a avut loc în septembrie 1982, cu participarea instituțiilor competente (ICPE, FCE, ITC, ICI). Calculatorul a trecut cu succes toate probele și testele conform Normei Tehnice, inclusiv programele de testare FELIX pentru unitatea centrală, de intrare/ieșire, memorie, periferice etc. Proba de anduranță de 100 de ore arăta o fiabilitate redusă (disponibilitate cca. 80%). Au fost rulate peste 170 de programe utilitare, precum și un număr de componente de sistem sub sistemul HELIOS, nou elaborat în ITC.
La ședința Comisiei de omologare din octombrie 1982, cu participarea factorilor implicați din Centrală, Minister, Institutul de Standardizare IGS, ICPE, ICE, ICI și ITC, s-a constatat că „se îndeplinesc condițiile pentru omologarea prototipului FELIX C-8010 și pentru trecerea la execuția seriei zero”. S-a hotărât continuarea lucrărilor de proiectare și realizare a circuitelor imprimate, precum și de aprovizionare cu circuite integrate de import din est și vest. Pentru proiectarea circuitelor imprimate au fost antrenate patru instituții: ITC, ICE, IEP și FEA, cu solicitarea unui efort major primelor două. Plăcile erau de complexitate ridicată, de format mare, multistrat - cu un număr mare de componente. Din cele 49 de tipuri de plăci imprimate au fost proiectate și produse, pentru prototip, doar circa 25 de tipuri. În Institutul nostru, plăcile au fost proiectate în două colective, dar pentru această activitate productivitatea era redusă. Unitățile colaboratoare aveau propriile lor probleme de producție, amplificate și de starea precară a economiei (reducerea drastică a importurilor și a investițiilor pentru noile tehnologii).
La omologarea seriei zero, care a avut loc în decembrie 1984, s-a constatat existența a numai 76 (din totalul de 148) de plăci imprimate produse industrial, restul fiind plăci wrapate. Era un progres față de prototip, dar plăcile wrapate nu asigurau o fiabilitate acceptabilă a sistemului de calcul. La această fază nu au fost făcute încercările de la prototip, ci s-a constatat doar existența completă a componentelor sistemului. În cadrul ședinței de omologare, reprezentantul ICE a afirmat că greul acestei etape a fost dus de ITC. La sfârșitul ședinței, domnul director Victor Megheșan a afirmat că „acesta este cel mai complex produs de tehnică de calcul al economiei naționale”… ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Comisia nu a stabilit însă nimic în privința viitoarelor lucrări.
În anul următor, 1985, lucrările au fost sistate. Nu ni s-au comunicat niciodată motivele reale ale acestei hotărâri, dar ni s-a reproșat întârzierea. S-a apreciat probabil că nu se mai poate admite încă o prelungire a elaborării pentru obținerea unui produs industrial, întrucât sistemul ar fi fost, încă de la începutul fabricației, uzat moral.
A fost o mare durere pentru noi, lucrasem opt ani la această temă și am crezut totdeauna că vor fi depășite dificultățile de implementare industrială și produsul va ajunge la utilizatori. A contat, cred, și declinul economic al epocii, care afectase și industria electronică. Singura consolare a fost că mai toți cei ce au participat la această temă au găsit în continuare de lucru în hard și soft, la nivel foarte ridicat.
Activitatea Consiliului Tehnico-Economic (CTE)
Obiectivele CTE din ITC erau: coordonarea lucrărilor de C/D, asistarea contractării temelor cu beneficiarii, coordonarea activității filialelor ITC, precum și avizarea lucrărilor de C/D. CTE era subordonat domnului director științific Dan Roman.
În CTE au activat domnii Francisc Momeo, Lucia Coculescu, Dinu Suciu, Alexandru Mustea, Ion Căruțașu ș.a., dar la lucrările CTE erau implicați și șefii de laboratoare. Am fost antrenat în această activitate între 1985 și 1992 și am continuat-o până în 1999 la Software ITC. În 1985 am fost numit președintele Comisiei de avizare a lucrărilor de cercetare/dezvoltare din Institut, care funcționa în cadrul CTE. La lucrările Comisiei de avizare participau șefi de laborator și alți specialiști, funcție de tema avizată. Erau anual avizate câteva zeci de lucrări, cu faze intermediare, din domeniile hard și soft, cu un profil foarte variat. Erau lucrări de soft de sistem pentru calculatoare medii și pentru minicalculatoare, dar și soft aplicativ, pentru multiple domenii: economic, industrial, medical etc. O deosebită dezvoltare a avut-o informatica medicală, începând cu mijlocul deceniului al 9-lea.
Beneficiarii acestor lucrări erau unități economice, industriale, spitalicești sau Ministerul Cercetării care finanța lucrări de la buget, ce urmau a fi apoi implementate la beneficiarii finali. În sarcina CTE intra și avizarea unor lucrări realizate la filialele ITC de la Cluj, Timișoara, Iași, Brașov și Craiova.
În perioada amintită (după 1985) au existat de asemenea și lucrări ca Procesorul Personal de Imagini (PIP) și Procesorul LISP – pentru care am realizat contracte de colaborare pe linie SUMEC cu partenerii ruși din institutele lor de profil, care erau foarte interesați de aceste lucrări de avangardă, în care noi eram avansați.
Avizarea la timp a lucrărilor și materialele care rezultau, întocmite de elaborator și de CTE, erau absolut necesare Institutului pentru ca beneficiarii (direcți sau Ministerul Cercetării) să facă plățile scadente conform termenelor contractuale.
Intenția mea (și obligația) era ca avizarea să nu fie formală, ci una de fond, care să constate cu rigoare nivelul lucrării și satisfacerea deplină a cerințelor stabilite la demararea ei. Responsabilul lucrării era, desigur, cel mai în temă, dar exista totdeauna cel puțin un oponent specialist în domeniu, care studiase lucrarea și rezultatele încercărilor și ale programelor de test; cu participarea specialiștilor invitați și a membrilor CTE se asigura astfel o analiză tehnică de fond a lucrărilor. Dacă existau probleme, se hotăra remedierea lor la un termen rezonabil pentru elaborator și beneficiar.
Existau, desigur, și momente tensionate, intrau în joc fie argumente tehnice, fie rivalități… încercam să le rezolv... Mai totdeauna responsabilul lucrării era mulțumit de dezbatere, avea în sfârșit un auditoriu avizat căruia să-i prezinte lucrarea… copilul lui drag, de care era atât de mândru… Avizarea era de asemenea utilă celor prezenți, din Institut, pentru că făcea posibilă cunoașterea activităților între laboratoare și colective diferite.
După 1992 activitatea CTE a continuat în cadrul Software ITC, care a preluat sectorul cu specific software al ITC. În cei 7 ani ai activității mele ca coordonator al CTE au fost avizate lucrări de informatică medicală, de gestiune economică, inteligență artificială etc. CTE era implicat și în stabilirea planului de cercetare anual, analizând propunerile de teme ale colectivelor și susținându-le la Ministerul Cercetării, dar și în validarea rezultatelor la acest beneficiar intermediar, care avea fonduri reduse și nu era dispus la concesii…
Activitatea ITC în cadrul SUMEC
Aminteam mai sus că pe la mijlocul deceniului opt s-a revenit la activitatea CAER în domeniul calculatoarelor și ITC reprezenta partea română în SUMEC, prin directorul său și grupele de lucru. S-a creat la început în ITC un secretariat și grupe de lucru pe diverse domenii care participau la lucrările SUMEC.
Domnul director Buznea a insistat să fiu secretarul părții române, continuând – evident - și activitatea în laborator. Eu nu voiam, știam că este o treabă care consumă mult timp, rusa mea nu era prea bună… dar nu m-am putut opune, am obținut doar promisiunea că voi fi înlocuit când vor găsi omul potrivit. S-a întâmplat după circa doi ani, prin venirea lui Stan Nicolae de la Electronum, eu continuând supervizarea activității.
Scopul SUMEC era colaborarea țărilor din est la elaborarea și producerea unor sisteme de calcul tipizate (hard si soft) și compatibile între ele, care să asigure schimburi comerciale în domeniu. Activitatea acoperea domeniile calculatoarelor de capacitate medie (tip IBM), a minicalculatoarelor (tip PDP), a sistemelor de proiectare asistată – CAD – în domeniu, a echipamentelor periferice etc.
Ședințele de lucru aveau loc numai la Moscova, la institutul de profil NIȚEVT. Lucrările erau utile pentru noi prin dezbaterile tehnice la care participam, prin schimbul de informații din domeniu, analiza materialelor tehnice, dar și prin lucrările ce reveneau părții române – teme propuse de noi, care generau uneori colaborări bilaterale.
O prezență notabilă a avut partea română în domeniul minicalculatoarelor, pentru care în SUMEC s-a adoptat linia compatibilității cu sistemele PDP, România fiind atunci înaintea multor țări din est în acest domeniu.
Altă activitate era omologarea internațională a sistemelor de calcul elaborate în cadrul SUMEC de către țările membre. Am participat în 1977, împreună cu Ștefan Diaconescu, la omologarea unui prototip de capacitate medie tip IBM, la Kazan, lângă Volga, unde mi s-a dat conducerea uneia dintre echipele care verificau funcționarea sistemului. A fost foarte util să văd care sunt problemele, dificultățile și soluțiile de implementare – erau folosite numai componente est - , fiabilitatea era redusă…. noi tocmai lansasem proiectul FELIX 8010. Am regăsit aceleași probleme peste ani, la noi… Trecerea cu succes a omologării s-a sărbătorit cu o petrecere în apropiere de Volga.
În acea perioadă, se organizau expoziții la Moscova ale SUMEC cu prezentarea produselor de tehnică de calcul ale țărilor participante, la care a fost prezentă și partea română cu exponate. Erau prezente și unități de comerț pentru încheierea contractelor necesare.
În afara ședințelor bianuale la care participam, eram antrenat în alcătuirea delegațiilor la ședințe care erau avizate de conducerea Institutului și în verificarea punctelor de vedere ale acestora și susținerea lor la Minister. Dificultatea consta în faptul că numărul delegaților era redus (lipsa de fonduri) și rareori puteam „lipi” un translator…
După o vreme s-a dezvoltat un colectiv de colaborare internațională, condus de Nicolae Arcuș (venit de la FCE), care se ocupa de partea administrativă a acestei activități, care cuprindea și întâlnirile bilaterale din țară și din afară – dar și de traducerea materialelor, pregătirea deplasărilor, a ședințelor de lucru etc.
La ședințele SUMEC de nivel înalt delegația era condusă de reprezentantul părții române, directorul Institutului. Au participat astfel în timp domnii directori Dinu Buznea, Florin Munteanu, Vasile Baltac și Dan Roman. Se analizau rezultatele obținute și se stabileau lucrările viitoare. În general se obținea un consens … la masa prezidiului ședinței (ca și în grupele de lucru) era (doar) partea sovietică…
La o astfel de ședință am participat cu domnul director Dinu Buznea. În afara stresului din timpul ședințelor era și partea plăcută a cunoașterii unor locuri străine, timpul liber era însă foarte scurt. Eram cu dânsul la Chemnitz (atunci se numea Karl Marx Stadt) și seara ne plimbam pe străzile goale ale orașului și îl ascultam cu mult interes povestind cu har, crâmpeie din viața sa. Fusese în poziții înalte de demnitar… dar nu avea regrete, se simțea împlinit.
Viața în Laboratorul pentru Calculatoare Medii
Laboratorul nostru era constituit în mare parte din tineri. Șeful de laborator, dr. ing. Francisc Momeo conducea cu calm și tact laboratorul. Atmosfera era una de colaborare și prietenie, ne simțeam bine împreună… Cei mai mulți dintre noi erau tineri veniți în Institut după 1970, direct de pe băncile școlii. „Bătrânii” ca mine, Ciobi (Eugen Ciobanu), Anca (Lazăr), Nina (Daniliuc)… se simțeau excelent între ei. Munceam, fiecare după putință și dorință, dar eram și petrecăreți, iar ocaziile nu lipseau: erau zile onomastice, o fază mai de amploare terminată cu succes, sau sfârșitul anului…
Prin 1973, când Ilie Năstase era numărul unu în tenisul mondial, l-am invitat la ITC. Îl cunoscusem în 1969 în avion, el mergea la primul său indoor american, eu la masterat la Berkeley. L-am „atacat” împreună cu Grigore, acasă, pe strada Paris. A acceptat cu plăcere să petreacă o seară cu tinerii din ITC, care-l iubeau… Urmăream meciurile lui (de infarct) cu fervoare, a doua zi comentam în laborator fiecare fază nebună a jocului. Când pierdea, era mare jale… A venit în laboratorul nostru într-o seară, sala gemea de lume, ne-a onorat cu prezența sa și domnul director Buznea (era și dânsul „stelist”)… I-am făcut cadou lui Nasty portretul lui, făcut la calculator pe două foi de listing de Arminius Mignea, care l-a bucurat…
La finala Cupei Davis de la București din toamna anului precedent, avusesem un grup de susținători din ITC ai echipei noastre, atât de activi, înfocați și … vocali încât am apărut în poza articolului despre meci din revista l’Express! Eu eram de nerecunoscut…
….Da.., dar viața în ITC însemna și gărzile patriotice. La cutremurul din ’77 am fost duși la un bloc prăbușit din strada (acum numită) J.L. Calderon, lângă C.A. Rosetti. Am folosit picamere pentru spargerea plafoanelor de beton, cu mare grijă, precauție inutilă pentru că nu mai putea fi nimeni în viață acolo. După două zile am fost lăsați la vatră și au continuat cu soldați adevărați. La vreo 6-7 zile de la cutremur, zarvă mare în laborator, la prima oră. Vin colegii la mine agitând o gazetă: de la subsolul blocului unde lucraserăm noi, soldații au scos o bătrânică în viață! În ziua cutremurului ea coborâse, seara pe la 9, să-și ia un compot din cămara de la subsol…
….Da..., dar viața în ITC însemna și viața de partid. La revenirea din SUA în 1970, la prima ședință de alegeri, mai tinerii mei colegi m-au propus, plini de entuziasm, să fiu secretar la organizația noastră. Poate credeau că puțin aer american va putea contribui la revigorarea organizației… M-am eschivat spunând că m-am înscris la doctorat și timpul nu-mi permite. Aveam periodic ședințe pe Institut în sala mare de la ICPIL. Unii dintre noi mai încercam să ameliorăm starea lucrurilor, aflate în derapaj mai ales după 1980. Eu eram preocupat de „nava” FELIX 8010 pe care o vedeam mergând în derivă. Amuzant era tov. Udeanu care „trăgea” din toate pozițiile, plin de mânie proletară… dar și „organele” de la Sector care voiau să ne stimuleze, perorând cu vorbe mărețe… To’așa secretară M., cuprinsă de mare înflăcărare, ne-a spus odată: „Tovarăși cercetători, în activitatea voastră trebuie să ardeți de pasiune… când intru pe ușa Institutului să-mi miroasă a creier prăjit”!!!...
Asta a fost! Din fericire, existau la forurile administrative și factori de decizie care ne înțelegeau și ne susțineau efectiv.
Am avut și șansa unor conducători de excepție ai Institutului nostru, care mai bine de două decenii au reușit să promoveze domeniul IT în România, susținând lansarea unor lucrări noi, de perspectivă în domeniu și asigurând valorificarea rezultatelor cercetării în hardware și software la fabrica de profil, sau direct la beneficiari. Astfel, ITC a devenit un „brand” cunoscut și apreciat!
Oh… iată-mă la sfârșitul acestor gânduri, pentru mine de o valoare inestimabilă. ITC este o parte din viața mea, mi-am iubit mult meseria… și acest loc, cu oamenii lui și întâmplările trăite aici. A fost cadrul în care am putut lucra cu o mare bucurie… De câte ori trec pe Calea Floreasca prin dreptul lui, mă încearcă un gând de pioșenie… Îl salut emoționat cu trei salve de claxon, puternice ….