În lucrarea „Un institut pentru istorie. Semicentenarul Institutului pentru Tehnica de Calcul (1968-2018)”, publicată în anul 2018 la editura Excel XXI Books, Gabriel Martin a contribuit un capitol intitulat Mărturii despre ITC - Răsfoindu-mi dosarul.
Cercetător Științific Principal I
Șef Laborator „Sisteme de operare”
În anul semicentenarului ITC, încerc să adun și eu câteva mărturii ale parcursului meu profesional, intim legat de începuturile informatizării României. Dosarul meu albastru îmi oferă câteva repere. Vă invit să facem împreună această incursiune!
M-am născut în 6 octombrie 1940 într-un sat din județul Ialomița, unde tatăl meu primise post de medic veterinar. Eram un copil tare iscoditor, dornic să aflu cât mai multe. Când sora mea mai mare a mers la școală, părinții noștri s-au confruntat cu probleme grele. Eu nu-i dădeam pace, îi scriam în caiete, mai rupeam pagini, o deranjam la lecții cu tot felul de întrebări. Eram foarte interesat de noile ei preocupări. Atunci, părinții au hotărât să mă dea și pe mine la școală, la frageda vârstă de 5 ani. M-am descurcat fără probleme. Așa a început pentru mine „aventura cunoașterii”, iar curiozitatea copilăriei m-a urmărit toată viața!
În 1961, la vârsta de 21 ani, eu absolveam deja Facultatea de Matematică-Fizică, secția Matematică, Universitatea București - specializarea „Mașini de Calcul”, cu media 9,75. Mărturisesc că inițial mi-am dorit să urmez Politehnica, dar la înscriere nu m-au primit din cauza vârstei. La Matematică însă nu existau astfel de criterii și mi-au primit dosarul.
Am fost repartizat la IFA (Institutul de Fizică Atomică) de la Măgurele, în laboratorul condus de domnul dr. ing. Victor Toma, cel care a realizat împreună cu echipa sa, primul calculator românesc.
În perioada octombrie 1961 - octombrie 1967, eu m-am ocupat de proiectarea software a sistemelor de operare pentru calculatoarele românești: CIFA-3, CIFA-4, CIFA-101, CET-500. Rezultatele muncii mele au fost apreciate, am devenit cercetător științific și, în ultimele trei luni ale anului 1967, am lucrat la proiectarea compilatoarelor ALGOL & FORTRAN pentru calculatorul românesc CET-501.
Mi s-a părut important să fac aceste precizări pentru a înțelege la ce nivel de experiență și expertiză era echipa condusă de dr. ing. Victor Toma, în momentul când a fost chemată să se alăture proiectului de înființare a ICPUEC (prima denumire a ITC), la 1.01.1968.
Iată decizia prin care s-a pecetluit statutul meu de „ITC-ist”!
Colegul meu Ion Căruțașu a primit legitimația cu nr. 1, iar eu cea cu nr. 2.
Din ianuarie 1968 și până m-am retras din activitate, mi-am legat destinul profesional de noul Institut pentru Tehnică de Calcul. Mi-am făcut meseria cu pasiune și responsabilitate, am avut șansa să primesc provocări diverse, sarcini dificile, să lucrez în colective internaționale de elită, să mă perfecționez.
După venirea noastră în noul înființat Institut, a urmat o perioadă de organizare, de stabilire a strategiilor de dezvoltare. S-a hotărât să achiziționăm o licență din Franța pentru calculatorul IRIS-50, renunțând la direcția de dezvoltare a calculatorului românesc. Domnul dr. ing. Victor Toma, ce fusese primul director al ITC, s-a retras, dar noi, tinerii cercetători din echipa lui, am fost cooptați în noul proiect. S-au constituit grupe de specialiști din ICPUEC (ITC) București, dar și din Filiale, pentru a participa la școlarizări în Paris, acțiuni legate de preluarea licenței. Eu am lucrat la “FLOWCHARD compiler” pentru calculatorul IRIS-50, denumit la noi FELIX C-256. Această activitate mi-a permis să cunosc în detaliu, la nivel de organigramă, toate procesele din sistem.
La CII (Compagnie Internationale pour l’Informatique), unde s-a desfășurat școlarizarea noastră, m-a impresionat rigoarea și profesionalismul specialiștilor. Dacă în primele zile francezii ne priveau cu detașare, ca pe niște „învățăcei”, curând ne-am acomodat și am restabilit echilibrul. Experiența din țară a contat. Aveam abilități de programare, vedeam rapid soluții, puteam face analogii cu tehnologiile la care lucrasem. S-au lămurit francezii că românii aveau deja o „istorie” în domeniul tehnicii de calcul și pot discuta de la egal la egal.
În următorii ani, până în 1973, eu am fost chemat să lucrez la CII pe perioade variind între 3 și 18 luni, cu contracte de muncă. M-am ocupat fie de proiectare de componente software (Generatorul de sistem SYSGEN-SIRIS 3, pentru calculatorul IRIS-50), fie de activități didactice. Au fost perioade rodnice pentru evoluția mea profesională, dar mi-a lipsit familia, soția și băiețelul pe care îi lăsasem în țară…
Am păstrat în dosar contractele mele de muncă. Puteți vedea mai sus o primă pagină a unui contract încheiat în 1972 cu CII.
Mi-am încheiat cu succes activitatea la CII și, în februarie 1973, am reușit la concursul organizat în ITC pentru postul de Șef al „Laboratorului Sisteme de operare”. Iată decizia prin care eram numit în această funcție:
Din fericire, ITC-ul oferea pe atunci un climat mai relaxat, iar Șefii de laboratoare nu erau copleșiți de multe sarcini administrative. Colegii m-au ajutat la toate „corvezile”. Așa am putut să-mi continui activitatea de cercetare - proiectare software, lucrând alături de echipa de programatori. Mi-a plăcut să ofer exemplul personal, să fiu apropiat de colegi.
Totuși, în noua calitate de Șef de Laborator, am înțeles că trebuie să-mi asum noi responsabilități. Am cumpănit fiecare decizie (doar sunt născut în zodia balanței), încercând să nu nedreptățesc pe nimeni, dar am fost intransigent și mi-am impus să promovez adevăratele valori. Adeseori destindeam atmosfera cu câteva glume, vorbe de duh. Mi-am apreciat și respectat colegii. Am intervenit cu tact și răbdare atunci când opiniile erau divergente și, în cele mai multe cazuri, am reușit să potolesc orgoliile. ITC mi-a oferit libertate de acțiune, oportunități diverse.
Intram într-o nouă etapă a vieții mele și am înțeles că pentru calitatea de “cadru de conducere“ îmi sunt necesare cunoștințe complementare, de specialitate. Toată viața mi-a plăcut să învăț, așa că, fără nicio reținere, m-am înscris la Universitatea politică și de conducere (cunoscută ca Ștefan Gheorghiu) la facultatea de Economie – secția organizarea și conducerea economică. Era pe atunci singura facultate de profil. I-am urmat cursurile fără să-mi neglijez activitatea profesională, în perioada 1975-1978 și am absolvit-o cu media 9. După 1989 Ministerul Învățământului a echivalat aceste studii, iar absolvenții au primit diplome de economiști, echivalentul unui absolvent ASE (Academia de Studii Economice).
Totuși, pentru mine, prioritară a fost activitatea de cercetare, asimilarea noilor tehnologii de programare. În 1978 am absolvit un stagiu de pregătire în domeniul „Metodelor și tehnicilor de programare structurată” la Academia „Ștefan Gheorghiu”, Centrul de prelucrare automată a datelor și consultanță, de data aceasta cu nota 10!
La Politehnică tot „am intrat“ până la urmă, dar în anul 2000. La facultatea de Electrotehnică m-am specializat în „Instruire și asistență pentru ingineria proiectelor“ - stagiu serios, finalizat cu susținerea unui proiect de absolvire.
Tot ce-am învățat mi-a folosit, am aplicat.
În laboratorul pe care l-am condus m-am dedicat proiectării sistemelor de operare DOS 32 pentru calculatorul FELIX C-32, iar după 1978 am lucrat la sistemul de operare DOS 64 asumându-mi responsabilitatea proiectării Supervizorului și componentelor „privilegiate” ale Monitorului pentru calculatorul FELIX C-64. Aceste variante de sisteme de calcul au reprezentat dezvoltări originale ale specialiștilor din ITC, hard și soft, adaptate unor cerințe ale beneficiarilor noștri.
La solicitarea conducerii, în laboratorul pe care îl conduceam, am înființat două noi colective pentru elaborarea Sistemelor de operare destinate minicalculatoarelor românești Independent (I-100, apoi I-102F, I-106): AMS – condus de ing. Aurel Becea și MINOS – condus de ing. Nicolae Manea.
După 1984 activitatea s-a reorganizat, a rămas un singur colectiv responsabil cu sistemul de operare MIX pentru minicalculatoarele românești sub conducerea ing. Nicolae Manea și a fost înființat colectivul de Aplicații condus de ing. Dan Drăgan. A fost o activitate de pionierat, în care au fost implicați tineri foarte bine pregătiți și ambițioși.
Calculatoarele românești, atât linia FELIX, cât și noile minicalculatoare Independent cu sistemele de operare la care lucrasem în cadrul colectivelor laboratorului, au fost utilizate în Centre de Calcul din țară, atât în industrie cât și în învățământ. A fost epoca marii informatizări a României. ITC avea capacitatea de a elabora soluții adaptate unor cerințe particulare. S-a făcut mult export, echipe de cercetători din ITC au instalat sistemele noastre în țări din CAER, dar și în Siria, Iran, China. Eu însumi am predat cursuri de limbaje de programare (ALGOL, FORTRAN, COBOL) în Siria, China și Coreea. Produsele și specialiștii noștri erau apreciați.
ITC era un „brand de țară”. În 1983 ITC-ului i s-a atribuit, prin ordin de ministru, informatizarea domeniului minier în cadrul proiectului național “Modernizarea tehnologiilor în industria cărbunelui”. Contractul prevedea alocarea unor fonduri valutare pentru burse destinate specializării echipei de realizare din ITC, care a urmat cursuri în domeniul bazelor de date cu specific minier la CEPIA (Centre d’Etudes d’Informatique et d’Automatique) din Franța. Din echipă au făcut parte Gabriel Martin, Schatz Werner, Maria Mocică, Anghelina Dan, Viorel Darie, Mariana Bărbunțoiu, iar cursul a durat două săptămâni, în octombrie 1985.
Colectivul în care continuam „să-mi fac meseria de programator” a realizat în perioada 1986-1989 Sistemul de Gestiune a Bazei de Date LEDA, destinat minicalculatoarelor românești I-100 și Coral. Între 1992 și 1995 am coordonat, în calitate de Manager de proiect, proiectarea Modelului relațional de gestiune a Bazei de Date pentru rețea - LEDA-NET.
Produsul TELETEXT – „Sistemul național de documentare, informare și publicitate prin intermediul televiziunii” a reprezentat o realizare deosebită a echipei unite hard și soft din colective care, în mod conjunctural, aparțineau după 1991 unor ramuri diferite ale ITC-ului. Eu am fost Manager de proiect și probabil nu întâmplător am coordonat această complexă lucrare (1992-1996). Unde-i unire este și putere!
TELETEXT-ul presupunea o activitate coordonată a unui sistem de TELEVIZIUNE COLOR (cu componenta principală: SEMNAL VIDEO COLOR) cu un sistem de GENERARE A INFORMAȚIEI TELETEXT (cu componenta principală: SEMNAL DE DATE SERIALIZATE).
Pentru noi a fost o mare provocare găsirea unei soluții de atașare ulterioară a sistemului de GENERARE A INFORMAȚIEI TELETEXT la un sistem de TELEVIZIUNE existent, din cauza problemelor legate de compatibilitate.
În 1993 noi am ales soluția folosirii rețelei de calculatoare existente la Televiziune pentru editarea paginilor TELETEXT (rețea utilizată și în alte scopuri) legată prin modem cu un calculator compatibil IBM PC/AT (AT286 cu monitor alb-negru și HDD de 40Mb) la care s-a adăugat o placă ce avea funcția de mixare a datelor cu semnalul video. Această soluție era rentabilă, dar presupunea cunoașterea amănunțită a tuturor problemelor legate de TELETEXT (plecând de la probleme de codificare și sfârșind cu componentele hard capabile să realizeze performanțele electrice impuse). În plus, nu trebuia să reducă viteza de emisie.
Sistemul realizat de noi a fost complet original, atât din punctul de vedere al echipamentelor hard, cât și a componentelor software. Placa emițător TELETEXT conținea multe elemente ce constituie invenții, iar sistemul software permitea exploatarea simplă a bazei de date TELETEXT, cu o paletă variată de funcții.
În 15 februarie 1993 a început experimentarea locală a sistemului TELETEXT la Televiziunea Română; începând cu 1 iunie 1993, TELETEXT a intrat în experimentare publică. El a funcționat fără probleme, dovedindu-și fiabilitatea. Ca o recunoaștere a eforturilor noastre și utilității produsului realizat, Academia Română ne-a acordat în 1995 premiul Tudor Tănăsescu.
Încerc acum să vă împărtășesc câteva concluzii.
ITC a oferit un mediu adecvat de dezvoltare personală, dar depinde de fiecare ce cale alege. Am activat sub conduceri și organizări diferite, dar nu am renunțat la principiile mele. Mi-a plăcut lucrul bine făcut, omul cinstit, devotat pasiunii lui și dornic să se autodepășească. Las câteva realizări în urmă, oameni care îmi spun cu respect „bună ziua”.
Nu am avut apetit pentru afaceri, am fost insensibil la orice „combinație”. Când mi-au trebuit mai mulți bani am muncit suplimentar în domenii care mi-au oferit împlinire profesională. Astfel, în 1965 când încă lucram la IFA, mă angajasem cu jumătate de normă ca matematician, la Sectorul fotogrametrie, atelierul geo-foto topometrie al Institutului de studii și proiectări pentru organizarea teritoriului agricol. În altă etapă a vieții, prin anul 1977, domnul Director Buznea al ITC mi-a aprobat să predau „lecții cu plata cu ora” la Politehnică, după program evident. Am mai câștigat ceva în calitate de evaluator al proiectelor de cercetare, după anul 2000. Până la urmă, poți trăi și din „știință”!
Doresc tuturor ITC-iștilor multă sănătate, să găsească puterea de a „reinventa” viața în fiecare etapă a ei.