În lucrarea „Un institut pentru istorie. Semicentenarul Institutului pentru Tehnica de Calcul (1968-2018)”, publicată în anul 2018 la editura Excel XXI Books, actvitatea lui Dinu Buznea a fost evocată într-un capitol intitulat Un director general pentru stabilitatea ITC.
Dinu Buznea – 1921-2008
Născut la 7 septembrie 1921 la Huși, județul Fălciu (Vaslui), fiu al lui Dimitrie Buznea, ofițer și al Ortansei Caracaș. Urmează școala primară la Răducăneni, județul Iași unde are o nouă familie prin recăsătoria mamei cu Alexandru Gheorghiade.
1931-1939 urmează Liceul Militar “Nicolae Filipescu” din Târgoviște, cunoscut ca “Mânăstirea Dealu”. Publică probleme și câștigă concursuri organizate de Gazeta Matematică. La fel cu toți “băieții“ iese din liceu tobă de latină, după 8 ani de studiu cu Magister Brâncuși.
1940-1942 urmează Școala de ofițeri de geniu, la sfatul vărului prin alianță, sociologul Petre Andrei (băiete, dacă tot vrei să mergi voluntar, mai bine ofițer decât soldat).
1942-1945 În noiembrie 1942 se îmbolnăvește de hepatită și este evacuat cu o zi înaine de lupta din Cotul Donului. Fratele vitreg, Iorgu Gheorghiade este luat prizonier și se întoarce în 1949. După frontul de est a luptat până la sfârșitul războiului și pe frontul de vest. A fost decorat cu “Coroana României”.
Pe 5 mai 1945 se căsătorește cu Ludmila Pașnicu, cu care era logodit de doi ani. A cerut permisie și s-a întors pe jos și cu trenul din Cehoslovacia, ca prin căsătorie să evite deportarea familiei Pașnicu, care, asemeni multor basarabeni primise ordin să se întoarcă în URSS.
1945-1947 lucrează ca șef al secției auto și ca ofițer diriginte la Liceul Militar, mutat la Predeal, după cutremurul din 1940. Ani de mari lipsuri, în care face nenumărate curse cu camionul de aprovizionare ca șofer și mecanic.
1948-1953 Comandamentul Geniului din București. Absolvă Academia Tehnică Militară cu diplomă de merit și este oprit la catedră, devenind cadru didactic, lector și apoi profesor. Introduce și predă cursuri noi: cursul de tranzistori și cursul de aparatură electronică pentru radionavigație aeriană. A fost printre primii profesori care și-au editat cursurile. Scrie cărți de specialitate. Perioadă foarte dificilă, datorată dosarului prost: luptase ca voluntar împotriva URSS, iar tatăl vitreg avusese pământ.
1959 pregătește proiectul tezei de doctorat în domeniul tranzistorilor, la Catedra de Electronică a Institutului Politehnic București, la prof. Tudor Tănăsescu. Proiectul este apreciat și propus pentru susținere, dar este blocat de Direcția de Cadre a Armatei. Susține doctoratul în 1963, cu o lucrare refăcută, pentru că lucrarea originală era depășită din punct de vedere științific. În acești ani grei a fost sprijinit de generalul Iacob Teclu.
1963-1966 Înființează și conduce, în cadrul Armatei, un centru pentru Automatizarea Conducerii Trupelor și pentru demararea de cercetări și colaborări cu unități economice. “Am convenit cu Institutul Politehnic din Timișoara ca Armata să poată reproduce modelele lor de calculatoare. Avantajul major era că ne ofereau atât hard-ul cât și soft-ul, precum și o inițiere în utilizare. Centrul de Cercetare al Academiei Tehnice Militare a perfecționat aceste calculatoare, deoarece avea o echipă de 50 de oameni tineri, foarte capabili, vârfuri ale inteligenței românești. Pe baza MECIPT am realizat calculatoarele CENA cu memorie statică.”
1964 Declarația din Aprilie a CC al PCR prin care România înlătura tutela sovietică îi influențează cariera și viața în bine. Meritele profesionale și calitățile de conducător și organizator îi sunt apreciate și recunoscute.
1966-1969 Înființează și conduce Institutul de Cercetări Electronice (ICE), în urma unei decizii prin care Armata îl “împrumută” sectorului civil, deși rămâne cadru militar activ, fără uniformă militară. Se implică trup și suflet în alcătuirea echipei și în organizarea institutului. Lucrează împreună cu Nicolae Sotirescu și Valeriu Ciocionică.
1969-1973 Este ales membru supleant al CC PCR.
1969-1972 Este numit vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. Răspunde de elaborarea programelor de cercetare și dezvoltare tehnică pentru industria metalurgică, industria constructoare de mașini și industria electronică și electrotehnică. Perioadă prestigioasă dar frustrantă, umbrită de jocurile politice din instituție.
1972 prin Decretul nr. 523 primește gradul de general maior.
1971-1973 Conduce și organizează nou înființatul Institut Central pentru Conducere și Informatică (ICI). Revine cu plăcere într-un domeniu apropiat profilului lui profesional și lucrează cu satisfacție în punerea bazei organizatorice a institutului, în București și în Centrele Teritoriale de Calcul.
1973-1979 Este numit la conducerea Institutului pentru Tehnică de Calcul (ITC), înființat în 1968. Conturează și susține profilul celor două filiale - Timișoara și Cluj – care existau în perioada directoratului lui. Ajută la rezolvarea problemelor de dosar ale multor profesioniști, cărora le este permis astfel să lucreze în cercetare. Au fost ani în care a luat decizii strategice pentru institut și pentru domeniul tehnicii de calcul. Și, ca peste tot unde a lucrat, ani în care a dat sfaturi înțelepte celor care veneau la el să i le ceară.
La 1 ianuarie 1980 a trecut în rezervă.
Decedat la 16 iulie 2008.
Imagini
 |  |  |