Skip to main content

Alexandru Rotaru - Articolul din IT Trends - Capitol 3 - '93

· 6 minute

Acest articol este al treilea dintr-o serie apărută în revista IT Trends în luna octombrie 2013, și republicat în broșura De la Free Software la Internet.


Pentru pregătirea conferinței ROSE '93, desfășurată în perioada: 30 sept. – 1 oct. 1993, a trebuit să depunem un efort considerabil. În 3 primul rând nu știam unde este mai bine să organizăm evenimentul și în al doilea rând nu aveam banii necesari pentru acest eveniment.

Pentru a anunța din timp programul, ca să avem și prezență internațională, am apelat la unii dintre cei mai activi colaboratori ai GURU din Cluj, printre care: prof. Kalman Pusztai, conf. Emil Cebuc și ing. Marius Joldos, toți de la Universitatea Tehnică din Cluj, ing. Dan Bărluțiu, de la IIRUC Cluj și mai ales Adrian Ivanov, vicepreședintele GURU. Și cei din București au fost total implicați în organizare: prof Irina Athanasiu, Daniel Dumitriu, Dragoș Daneti, Serghei Dumitrescu și Cati Marineci, toți de la GURU.

Pentru a avea spațiu și logistică pentru expoziție am ales ca loc de desfășurare Casa de Cultură a Studenților din Cluj, iar ca invitați străini nu am reușit să aducem decât doi din zona asociațiilor de Unix: Jeffrey Haemer din partea Usenix și Sergey Kusnetzov, președintele asociației de Unix din Rusia, de la Academia de Stat din Moscova. Din păcate Richard Stallman nu a putut veni, dar am distribuit „GNU Manifesto” către toți participanții ROSE '93. Am avut însă și alți participanți din străinatate, atât din zona universitară cât și din partea firmelor după cum rezultă din programul conferinței ROSE93.

Câteva detalii îmi amintesc și acum: cum am călătorit pe drumul București – Cluj, cu o dubiță plină cu documentație și cu cei doi invitați preluați din București, cum am stat o noapte întreagă cu două grupe de studenți de la Politehnica din Cluj să sortăm volumele, cum am rezervat cu cei de la IIRUC camere la toate hotelurile din Cluj neștiind câți oameni vor veni în total sau cât de mult a contat cocktail-ul organizat în seara zilei de 29 septembrie la Hotel Belvedere din Cluj pentru a stabili o comunicare directă minimală cu participanții pe care îi cunoșteam atunci în mică măsură. Așa ne-am cunscut cu Horia Gligor, din Timișoara care avea să ne ajute foarte mult în viitor dar și cu Mihai Jalobeanu din Cluj pe care l-am întâlnit atunci pentru prima oară.

Dar dupa aceea și satisfacția a fost pe măsură. Ne uitam în sala de expoziție cum se trimiteau email-uri prin dial-up (cu ELM) către Usenix despre ceea ce se întâmpla la Cluj. Pe culoare și în standurile firmelor era o interactivitate permanentă iar sala de conferință era mai tot timpul plină. Acolo am anunțat pentru prima oară public inițiativa coordonată de Marius Hâncu: „Free Unix for Romania” și am prezentat lucrarea acestuia, am vorbit despre principalele tendințe din IT, free software și Internet ale momentului. În expoziție au fost prezente cam toate firmele importante din România. Primii operatori de rețele de pachete comutate: Logic Telecom și RTNS au avut prezentări, Nini Popovici a prezentat stadiul de implementare din acel moment al RoEduNet și prof. Trandafir Moisa a prezentat firma Intercomp, ca prim operator de comunicații Internet prin VSAT din România. EUnet ne-a asigurat suportul de comunicații prin dial-up pe toată durata evenimentului.

Peste 3 săptămâni de la ROSE '93, la deschiderea conferinței Lisa '93, a lui Usenix din Monterey. California s-a vorbit despre ROSE '93 și despre România în fața a 2000 de participanți iar la Academia de Stat din Moscova am fost invitați în Aprilie 94 la conferința Open Systems, fiind cooptați ca membri în comitetul internațional de program.

Un alt lucru extraordinar a fost întâlnirea cu Jonathan Peizer, la fundația SOROS din București, unde ne-am dus ca să restituim un împrumut de 200 USD. Acolo Nicolai Sandu, coordonatorul programului fundației SOROS: „computere pentru liceele din România” ne-a prezentat pe noi cei de la GURU. Noi i-am propus lui Jonathan Peizer ca toate rețelele ce vor fi donate la licee sa aibă câte un server Linux și cu traineri de la GURU să formăm administratorii de sistem. Practic atunci s-a stabilit pornirea viitoarei rețele a liceelor din România.

De altfel în noiembrie 1993 s-a decis transformarea centrului CPC din București al fundației SOROS în centru de training pentru administratori de noduri Internet. Ulterior a fost aleasă firma Intercomp ca prim furnizor de Internet on-line, în noiembrie 1993 (prof. Moisa Trandafir si Gheorghe Rusu). Prima conexiune on-line a fost prin VSAT la 19,2Kbps iar liceele erau conectate la email prin UUCP folosind dial-up prin serverele SCO Unix și mai apoi serverele Linux din licee. A apărut domeniul sfos. ro și subdomenii Internet pentru fiecare liceu în parte. Noi cei de la GURU am predat Unix și TCP/IP la CPC începând cu sfârșitul anului 1993. De la o lună la alta apăreau noi domenii pe Internet și interactivitatea prin Internet între licee era într-o creștere semnificativă.

Am realizat cât de mult au contat toate acestea când am avut șansa să ne întâlnim cu toți administratorii de noduri Internet din licee la „Tabăra națională pentru sisteme Unix și pentru utilizarea computerelor în comunicații electronice” care s-a desfășurat în perioada 4-9 Aprilie 1994 la Grupul Școlar Eforie Sud. Acolo reinstalam în fiecare noapte cu elevii serverele Linux și toate serviciile Internet, fără a avea practic o conexiune on-line. Ne-au întrebat: „Unde este Internetul?” iar noi le-am spus simplu: „Nu vă faceți probleme. Vom construi un Internet al nostru în sala de curs. Noi doar trebuie să vă învățăm cum se face asta”. Eram un grup de 8 profesori și asistenți din partea GURU, toți voluntari și am reușit să-i îngrozim pe profesorii de informatică din licee care ne-au întrebat care va fi rolul lor de acum înainte, mai ales că se simțeau depășiți de elevi în ceea ce privește controlul serverelor Internet. Le-am explicat că acest control nu este necesar și că ei doar trebuie să coordoneze activitățile peste această nouă platformă de comunicare, iar restul va veni de sine.

Referințe