Skip to main content

Societatea Română de Radiodifuziune - Istoric

· 14 minute

Articol preluat de pe pagina web a Societății Române de Radiodifuziune, datat 23 iunie 2010.


La 1 noiembrie 1928 se difuza prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, aşa cum era denumit serviciul public de radiodifuziune în actul oficial de constituire. Atunci, românii au putut auzi pentru prima dată pe post cuvintele „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti!”. Încă de la înfiinţare, radioul public s-a afirmat ca promotor şi susţinător al culturii şi civilizaţiei româneşti, vector important în formarea spiritului civic şi al coeziunii comunitare.

De-a lungul timpului, denumirea instituţiei a înregistrat numeroase modificări datorate evoluţiei radioului public, dar şi regimurilor politice care au condus ţara.

1928 – 15 august 1936: Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România

15 august 1936 – 11 iunie 1948: Societatea Română de Radiodifuziune

11 iunie 1948 – 23 mai 1949: Societatea Română de Radiodifuziune Naţională

23 mai 1949 – 31 octombrie 1953: Comitetul pentru Radioficare şi Radiodifuziune

31 octombrie 1953 – 17 august 1954: Direcţia Generală Radio din Ministerul Culturii

17 august 1954 – 5 martie 1958: Direcţia Generală a Radiodifuziunii de pe lângă Consiliul de Miniştrii

5 martie 1958 – 28 decembrie 1973: Comitetul de Radiodifuziune şi Televiziune

Ianuarie 1990 – 18 iunie 1994: Radioteleviziunea Română

18 iunie 1994- prezent: Societatea Română de Radiodifuziune (cunoscută sub numele de brand Radio România)

Precursorii postului public de radio autohton au fost: primul post de radiotelegrafie din Constanţa, instalat de Serviciul Maritim Român, şi Asociaţia Prietenilor Radiofoniei, înfiinţată de Dragomir Hurmuzescu şi care a transmis primele emisiuni pe un post experimental al Institutului electrotehnic şi al Direcţiunii generale P.T.T.

Constituită la 22 decembrie 1926, Societatea de Difuziune Radiotelefonică se va afla până în 1934 sub controlul Ministerului Comunicaţiilor. Dotarea tehnică a societăţii a fost oferită de casa Marconi din Londra. În 1932 are loc inaugurarea studioului mare de concerte din Strada Gral Berthelot nr 60.

În acord cu misiunea sa de promotor al culturii, şi pentru a răspunde cerinţelor muzicale ale recent înfiinţatei Radiodifuziuni Române, dirijorul Mihai Jora înfiinţează Orchestra Radio, care va intra în circuitul stagiunilor publice în 1932. Prima emisie de teatru radiofonic a avut loc la 18 februarie 1929, când s-a transmis, în direct, piesa într-un act „Ce ştia satul” de V. Al. Jean, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional Maria Filotti şi Romald Bulfinski.

Tot în 1929 vor fi transmise:

„Ora copiilor” - prima emisiune pentru copii (12 ianuarie) Prima transmisiune directă de la Opera Română cu „Aida” de Giuseppe Verdi (14 aprilie) Prima transmisiunea în direct de la Ateneul Român (28 octombrie) Şi prima transmisiune sportivă ?

La 15 ianuarie 1934 este dat în folosinţă postul naţional „Radio România” din localitatea Bod, la 11 km de Braşov, cu un emiţător provizoriu de 20 kw şi lungime de undă de 1.875 metri. După 2 ani, emiţătorul este înlocuit cu unul de 150 kw, pus la dispoziţie de firma Marconi.

La 30 aprilie 1934, societatea este pusă sub controlul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, doi ani mai târziu trecând în subordinea Ministerului de Interne şi schimbându-şi denumirea în Societatea Română de Radiodifuziune.

La microfonul radioului, în data de 20 februarie 1937, s-a lansat cântăreaţa de muzică populară Maria Tănase.

Tot în 1937, în decembrie, încep emisiunile experimentale ale postului pe unde scurte „Dacia Romană”, amplasat lângă Arcul de Triumf. Acesta va emite regulat de la 1 ianuarie 1940 pe o lungime de undă de 32,4 metri şi cu o putere de 2 kw.

Conform „Programului de dezvoltare a reţelei naţionale de radiodifuziune”, aprobat de Consiliul de Miniştri în martie 1933, Radiodifuziunea începe planificarea unei reţele de posturi regionale, primul fiind cel de la Chişinău, care-şi începe emisia la 8 octombrie 1939. „Radio Basarabia”, cum se numea postul de la Chişinău, avea ca scop combaterea propagandei sovietice de la graniţa nord-estică a ţării. Postul a funcţionat până în 1940 când, la 28 iunie, odată cu invadarea Basarabiei de către armatele sovietice, atât clădirea cât şi aparatura au fost distruse de bombardamente.

În 1941, sub conducerea dirijorului si compozitorului Ion Croitoru, se înfiinţează Corul Radio, prima formaţie corală a radioului public.

După izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi mai ales după intrarea României în război, radiodifuziunea şi-a luat măsuri de precauţie referitoare la eventuala distrugere a posturilor principale. În acest sens, s-a creat o reţea de posturi experimentale pe unde scurte de 75 w în diferite puncte ale ţării. Primul dintre acestea, intitulat „Dobrogea” fusese instalat la Constanţa, postul „Carpaţi” se afla la Sinaia, postul „Argeş” la Bucureşti, „Moldoviţa” la Iaşi, iar „Gloria” în Crimeea.

Postul „Radio Moldova” de la Iaşi, cu o putere de emisie de 100 w şi înfiinţat la 2 noiembrie 1941, denumit „Radio Moldoviţa” în 1944, a fost singurul post teritorial care a funcţionat în timpul regimului antonescian, funcţionând ca principal post de propagandă românească şi anti-propagandă sovietică. La 18 martie 1944, postul „Moldoviţa” este evacuat la Bod, unde a continuat să emită până la 23 august. „Radio Moldova” a fost desfiinţat în cadrul unei acţiuni de restituire a materialelor radiofonice către U.R.S.S. prevăzută în acordul de armistiţiu, la 19 aprilie 1945.

În urma victoriei de la Stalingrad, ca măsură preventivă, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune Naţională, realizează un plan de evacuare a posturilor sale din locaţiile curente, în clădiri închiriate de pe Valea Prahovei, de la Curtea de Argeş, Snagov şi Câmpulung Muscel.

Evacuarea propriu-zisă a societăţii a început în data de 22 aprilie 1944 din Gara de Est, de unde a plecat către Bod trenul condus de directorul Ghe. Banu. Trenul, în care se aflau 621 de persoane, a plecat pe 23 aprilie la ora 17.00, ajungând în Bod pe 28 aprilie.

Transmisiunea studiourilor amenajate în vilele de la Timiş a început pe 24 aprilie, la orele 14.00. Din aceste studiouri de ajutor s-au transmis programele posturilor Radio România, Radio Bucureşti şi Dacia Romană.

Datorită dificultăţilor financiare impuse de război, Societatea de Radiodifuziune Naţională a trebuit să facă economii drastice. Astfel, Orchestra Radio a fost redusă de la 77 la 50 de membri, Corul Radio a fost desfiinţat, iar subvenţia pentru revista „Radio Român” a fost redusă.

Cu toate dificultăţile pe care le-a avut de înfruntat, Societatea Română de Radiodifuziune a reuşit să emită în permanenţă.

23 august 1944 - se difuzează mesajul regelui către ţară şi proclamaţia guvernului.

La 24 august, locaţiile posturilor SRR au fost atacate concomitent de armatele germane: postul de la Bod a fost asediat timp de 7 ore de un detaşament de 120 de persoane, în timp ce postul de la Băneasa a fost cucerit şi eliberat abia pe 29 august.

Sediul central din Str. General Berthelot nr. 60 a fost bombardat şi distrus în întregime. Emisiunea a continuat să fie transmisă din studiourile de ajutor din zona Bod – Braşov până la 28 august când un atac de 20 de avioane, care au aruncat 70 de tone de bombe, a scos din funcţiune postul Radio România. Emisiunea a continuat prin punerea în funcţiune a posturilor pe unde scurte Bucegi (Sinaia – vila generalului Ghe. Rasoviceanu), Carpaţi (Palatul Regal Peleş) şi Piatra (în spatele vilei lui Antonescu de la Predeal). Emisiunile erau lucrate şi transmise dintr-un studio improvizat aflat într-un local din Str. Gral Berthelot, nr. 71. Cele 3 posturi vor funcţiona până-n data de 31 august.

Până la construirea noului sediu, dat în folosinţă parţial în 1947, Radio România îşi va continua activitatea din studiourile improvizate în:

Etajul II al Liceului Sfântul Sava Imobilul din strada General Berthelot 41 Apartamentul cu 6 camere din Ştirbei Vodă 108

Perioada imediat următoare războiului a fost prielnică laturii muzicale a radiodifuziunii: în 1945, la imboldul maestrului Dumitru D. Botez, dirijorul Ion Vanica înfiinţează Corul de Copii Radio; doi ani mai târziu ia fiinţă Orchestra de Estradă Radio, actuala Orchestră de Cameră, iar în 1949 apare Orchestra Populară Radio.

În perioada 1945 – 1955, are loc construirea sediului actual al Radiodifuziunii. Inaugurarea oficială a avut loc în 1952, însă ansamblul de clădiri a fost terminat abia în 1960, ultima fiind dată în folosinţă Sala de Concerte.

După război, se reiau discuţiile referitoare la extinderea teritorială a postului public de radio. Astfel, în 1954, încep să emită posturile teritoriale din Cluj şi Craiova. Tot în 1954, la Bucureşti, îşi începe emisia Programul II. Următoarele posturi teritoriale vor fi Timişoara în 1955, Iaşi în 1956 , Târgul Mureş în 1958 şi Radio Vacanţa în 1967.

În 1956 apare Televiziunea Română, cu care Radio România fuzionează, formând împreună instituţia numită Radioteleviziunea Română.În anii '60 se inaugurează primele emisiuni pe unde ultrascurte – banda est, prima oară pe frecvenţele de sunet ale Televiziunii şi apoi pe frecvenţe proprii. Radiodifuziunea iniţiază astfel un al treilea program, experimental. Se difuzau în general emisiuni de muzică clasică. La 12 martie 1973 emisiunile sporadice de pe unde scurte se transformă în postul de radio pentru tineret - Programul III.

În anii ’80, Radioteleviziunea, aflată sub controlul direct al statului din 1948, în urma decretului de naţionalizare, începe să resimtă acut presiunile statului. În 1985, din ordin de partid, sunt desfiinţate studiourile teritoriale de radio. Programul 1 şi Programul 2 îşi reduc emisia la 18 ore pe zi fiecare, iar Programul 3 la 11 ore.

Din data de 22 decembrie 1989, accesul în clădirea Radiodifuziunii şi chiar şi între diferite etaje ale acesteia se realiza pe baza unor parole zilnice. 22 decembrie 1989 – ora 12:27, Radiodifuziunea Română transmite primul mesaj al revoluţionarilor din capitală. În aceeaşi noapte, la îndemnul cetăţenilor, studiourile teritoriale îşi reiau activitatea.

În 1990 a fost înfiinţat studioul regional Constanţa. În acelaşi an începe să emită şi Antena Bucureştilor,devenită mai târziu, în 1998, Radio Bucureşti. Ia fiinţă Centru de Informare şi Sinteză, devenit ulterior Agenţia de presă RADOR. În 1992 începe să emită Antena Satelor, singurul post exclusiv pentru mediul rural din Europa.

În 1993 Societatea Română de Radiodifuziune obţine licenţa de emisie din partea CNA. În acelaşi an, Radio România devine membru cu drepturi depline al EBU (European Broadcasting Union).

În 1994, conform Legii nr. 41 din 17 iunie, Radioteleviziunea Română se scindează în Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune care devin servicii publice autonome, de interes naţional şi independente editorial.

Tot în 1994, Radiodifuziunea organizează prima ediţie a Târgului de carte „Gaudeamus”, târg care figurează astăzi în Catalogul Târgurilor de Carte de la Frankfurt.

Doi ani mai târziu, în 1996, după modelul Radio France, se decide reorganizarea programelor de emisie astfel:

Programul I devine Radio România Actualităţi – post de informaţie cu emisie 24 h/zi, Programul II devine Radio România Cultural – post cu emisiuni de literatură, teatru, ştiinţă, cultură muzicală şi muzică simfonică, operă, corală etc, Programul III îşi schimbă numele în Radio România Tineret – post dedicat tinerei generaţii.

Tot atunci se înfiinţează 11 redacţii specializate şi un "Departament al Posturilor Teritoriale şi Locale" şi se hotărăşte înfiinţarea celui de-al patrulea post al Radiodifuziunii: Radio România Muzical. Acesta îşi începe activitatea propriu-zisă la 24 martie 1997.

În 1998 apare Editura „Casa Radio”, în cadrul căreia sunt publicate CD-uri, cărţi şi alte materiale proprii radiodifuziunii. Un an mai târziu, se inaugurează subredacţia Studioului Teritorial Târgu Mureş,Antena Braşovului.

Din anul 2000 începe modernizarea unor echipamente specifice. Începe digitalizarea posturilor regionale. Cabinele de emisie şi de producţie din str. General Berthelot sunt de asemenea digitalizate.

La 1 februarie 2001 a fost inaugurată Camera ştirilor, echipată la cel mai performant nivel tehnologic al momentului, cu un sistem computerizat care asigură permanenta conectare la multitudinea de fluxuri informaţionale, selectarea rapidă a ştirilor şi accesarea în timp real a tuturor informaţiilor care sunt stocate în memoria serverului.

Septembrie 2002 –Radio Bucureşti şi Radio Constanţa încep să emită program propriu 24 / 24.

2003 – se creează reţeaua de corespondenţi externi ai Radio România, ce acoperă principalele capitale ale lumii, dar şi zone fierbinţi, cum ar fi cea a Orientului Mijlociu.

Din 16 noiembrie 2004 Radio România Tineret dispare din FM şi se transformă în Radio3Net, primul post public emiţând exclusiv pe internet la www.radio3net.ro. După dispariţia prematură a fondatorului acestui canal, Florian Pittiş, programul Radio3Net adaugă numele acestuia în denumirea sa. În acelaşi an, cu 3 ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, Corul de Copii Radio obţine titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.

În 2006 Agenţia de Presă RADOR şi Radio România organizează prima ediţie a Zilei Agenţiilor de Presă din România.

La 15 februarie 2007 se inaugurează postul de radio „Antena Sibiului”. În acelaşi ani, Radio Cluj şi Radio Reşiţa trec la program propriu de emisie 24 / 24. Un an mai târziu este elaborat şi aprobat documentul „Misiune, Viziune, Valori, Principii” – cartea de identitate a Radio România.

În 2008 Radio România este co-organizator al celei de-a XV-a Conferinţe Co.Pe.A.M. (Conferinţa Permanentă a Audiovizualului Mediteranean), în cadrul acesteia a fost adoptată „Declaraţia de la Bucureşti – Carta multiculturalităţii”, document propus de Maria Ţoghină, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. Propunerea şi adoptarea acestui document s-a realizat cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Declaraţiei drepturilor omului, în deplin acord cu principiile Convenţiei internaţionale pentru promovarea şi apărarea diversităţii culturale a UNESCO (document semnat şi de România).

Anul 2008 aduce schimbări postului public de radio în ceea ce priveşte identitatea vizuală atât la nivel de corporaţie, cât şi pentru 6 dintre posturile sale. Astfel, la 2 iulie 2008, Radio România şi posturile Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Antena Satelor, Radio România Internaţional şi Radio România Regional au adoptat noile logo-uri. Fiecărui post în parte i-a fost atribuită o culoare în funcţie de emisiunile şi specificul acestuia.

1 noiembrie 2008 – Radio România sărbătoreşte 80 de ani de la transmisia în eter a primei emisiuni radiofonice, 80 de ani de experienţă şi profesionalism, de promovare a culturii şi a valorilor româneşti, 80 de ani de radio românesc. La aceeaşi dată, îşi începe emisia primul radio public on-line din lume dedicat copiilor – Kids Radio.

La împlinirea a 80 de ani de radiofonie românească, Banca Naţională a României a emis o monedă aniversară din argint, iar Romfilatelia a lansat un timbru aniversar Radio România 80.

La 18 noiembrie 2008 este promulgată legea pentru completarea art. 24 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune. Astfel „finanţarea Direcţiei Formaţii Muzicale se asigură de către Societatea Română de Radiodifuziune integral de la bugetul de stat”.

La 18 decembrie 2008, Radio România lansează oficial Kids Radio, din a cărui echipă de moderatori fac parte redactori ai Radio3Net şi copii – moderatori.

În vara anului 2009, în pauza dintre stagiuni, Sala Radio – considerată din punct de vedere acustic cea mai bună sală de concerte simfonice din Bucureşti – şi orga – cea mai mare din România – au trecut printr-un amplu proces de renovare şi recondiţionare. Este vorba de prima renovare de la inaugurarea sălii în 1961. Pentru renovarea orgii, aceasta a trebuit demontată şi transportată în tiruri de mare tonaj în Cehia, – acolo unde s-au efectuat toate procedurile de restaurare. Orga s-a întors în ţară în noiembrie 2009, instalarea ei în Studioul de Concerte realizându-se până la finalul anului.

Inaugurarea sălii s-a realizat la 30 octombrie 2009, printr-un concert de gală susţinut de Orchestra Naţională Radio cu ocazia Zilei Naţiunilor Unite.

În septembrie 2009, odată cu lansarea grilelor de toamnă, Radio România a lansat stream-uri de muzică populară, de muzică de operă şi de teatru radiofonic, pe site-urile sale proprii, precum şi două noi site-uri: www.politicaromaneasca.ro şi www.e-teatru.ro – primul portal de teatru radiofonic din România. Tot atunci are loc lansarea noului site al principalului post public de radio – Radio România Actualităţi (www.romania-actualitati.ro).

La 1 noiembrie 2009, cu ocazia celebrării a 81 de ani, Radio România a lansat in mod oficial procesul de digitalizare a Fonotecii de Aur, prin digitalizarea primului document din Arhivă: „Unităţi organice în viaţa statelor şi naţiunilor", discurs susţinut de Nicolae Iorga în data de 24 martie 1939, fragment al conferinţelor radiofonice "Sfaturi pe întunerec".

La 16 martie 2010, după aproximativ două luni de acordaj, a fost inaugurată orga din Sala Radio, printr-un concert susţinut de celebra organistă Jennifer Bate.

În aprilie 2010, Radio România, prin Preşedintele Director-General, Maria Ţoghină, a fost ales la Paris, cu unanimitate de voturi, membru al Comitetului director al Conferinţei Permanente a Audiovizualului Mediteranean (COPEAM).

Referințe