În luna mai 1994, Marius Hâncu a acordat un interviu revistei OPEN - Tehnologia Informatiei, publicată la Târgu Mureș in România.
From: Marius Hancu
To: romanians@sep.stanford.edu, soc-culture-romanian@cs.utexas.edu
Subject: Interviu acordat revistei OPEN - Tehnologia Informatiei
Va salut:
Redau in continuare textul interviului acordat de mine Domnului Eugen
Rotariu, pentru numarul inaugural al revistei OPEN - Tehnologia
Informatiei, publicata la Targu Mures in Romania.
Pentru comentarii adresate redactiei (si/sau abonamente) rog contactati
redactia la adresa electronica office@pcreport.eunet.ro.
Pentru context, redau in continuare sumarul primului numar al revistei,
prezentat in premiera pe 9 mai, la expozitia CERF.
SUMAR
5 Editorial: INFORMATIE SI CUNOASTERE
de Mircea Sarbu
6 State of the art: CEI 7 SUPERSCALARI
de Darvas Attila
15 Cover story: ARHITECTURA ALPHA
de Alexandru Panoiu
21 Convergente: MICROSOFT - BLESTEMUL SOFTULUI, BLESTEMUL IUBIRII
de Ion Muslea
24 Tendinte: DOCUMENTE DIGITALE
de Mircea Sarbu
32 Profil: FREE UNIX FOR ROMANIA - Interviu cu dl. Marius Hancu
realizat de Eugen Rotariu
40 Studiu de caz: INFORMATIZAREA BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE
de Doina Banciu
45 Opinii: FUZIUNE SI RUPTURA
de Adrian Neagu
50 Frontiere: O PROBLEMA CARE NU NE PRIVESTE
de Nora Vasilescu
54 AntiVirus: VIRUSI POLIMORFI - Implementare, detectie si protectie
de Tarkan Yetiser
58 O idee: SCOR(MO)NELI....
de Iosif Fettich
Aveti in continuare textul original al interviului.
Marius Hancu
--------------------------------------------------------------------
Emigratia romaneasca este o realitate care include multi
dintre specialistii de valoare ai tarii. Ei pot acum sa vina oricand
si sa ne ajute in recuperarea decalajului pe care il resimtim cu
totii fata de societatea occidentala. Uneori o fac. Intr-o lume in
care informatia inseamna putere, principalul lucru cu care ne pot
ei ajuta acum este informatia corecta, obtinuta in timp util. In
plus, ei ne pot oferi o experienta de ani de zile intr-o economie de
piata care functioneaza si intr-o societate care considera ca vital
progresul stiintelor.
In informatică initiativa cea mai inportanta si mai bine
organizata este fara indoiala „Free Unix for Romania”. Ei ii
datoram aparitia primelor versiuni free software de linux,
386BSD, plus a unei multitudini de aplicatii care ruleaza pe
aceste sisteme de operare. Peste zece universitati din tara au
beneficiat deja de donatiile in carti initiate si coordonate de Free
UNIX for Romania. Multi dintre specialisti sunt inscrisi deja pe
listele de email initiate si intretinute de ei. De aceea am
considerat important sa discutam cu cel care a initiat si
coordonat aceasta activitate care dureaza deja de cativa ani. Dar
pentru ca ne despart cateva ore si mii de kilometri de orasul
canadian unde domnul Marius Hancu isi desfasoara activitatea,
n-am putut obtine acest interviu altfel decat prin intermediul
postei electronice pe care chiar dansul a luptat sa o promoveze in
tara. Zeci de scrisori au parcurs reteaua Internet pentru ca acest
interviu sa poata fi prezentat. Asa incat suntem acum in masura
sa va prezentam de ce si mai ales cum se poate face mult bine
pentru tara.
Reporter: Domnule Marius Hancu, sunteti cunoscut in
tara mai ales pentru crearea si conducerea Free UNIX for
Romania. Ce reprezinta in fapt aceasta initiativa?
Marius Hancu: Domnule Rotariu, tin in primul rand sa
multumesc noii dumneavoastre reviste pentru ocazia oferita de a
prezenta „Free Unix for Romania” cititorilor dumneavoastra. Va
doresc, de asemenea, mult succes in continuare. Revista PC
Report a avut un rol important in anuntarea noutatilor legate de
activitatea noastra in Romania si noi, participantii la ea, am
apreciat aceasta in mod deosebit.
Free Unix for Romania a fost fondata de mine in august
1992. Sunt si in prezent coordonatorul sau. Este o organizatie de
voluntari, in mare majoritate originari din Romania (domiciliati
in strainatate sau in Romania), dar care a atras si contributii ale
unor donatori straini (lumea free software este remarcabil de
generoasa).
Scopul principal al acestei organizatii a fost
popularizarea sistemului de operare Unix, folosit de majoritatea
universitatilor din lume si de multe firme prestigioase, in
Romania si Moldova, prin oferirea de versiuni gratuite ale sale (in
speta linux, 386BSD, netBSD) pentru platforma cea mai populara
in Romania (si pe plan international), PC-ul. Stim cu totii ca Unix
nu era cunoscut prea bine in Romania in
1989, chiar daca incercari in acest sens au fost
intreprinse, de exemplu la ITC, in anii '80.
Pe masura ce am avansat, am extins gama de produse
gratuite oferite la free software in general, concentrandu-ne pe
aplicatii care in majoritatea lor sunt destinate pentru a rula sub
Unix. In plus, am cautat sa contribuim, prin programe, consiliere,
testare de la distanta la formarea si consolidarea retelelor
nationale de comunicatie intre calculatoare din Romania (in mod
deosebit a celor academice).
O motivatie majora pentru fundarea Free Unix for
Romania a fost dorinta sa demonstram ca o actiune coerenta,
decisa si eficace este posibila in comunitatea romaneasca
internațională, daca efortul necesar este depus; sa oferim, fara
falsa modestie, un model in acest sens.
Sub umbrela „Free Unix for Romania” si-au gasit locul
activitati si grupari multiple. Majoritatea au fost initiate de mine,
dar au fost preluate de coechipieri entuziasti. As dori sa
mentionez in mod deosebit Know-how for/from Romania (girata
actualmente de Tiberiu Grigoriu, de la Bell-Northern Research,
Ottawa, Canada), o lista de natura mixtă: atat specialisti din toata
lumea care s-au oferit sa ajute colegii lor din Romania sau sa
corespondeze cu ei pe teme profesionale, cat si specialisti din
Romania si Moldova doritori sa impartaseasca experienta lor sau
sa dialogheze. Personal (cu asistenta din partea lui Radu
Iorgulescu, de la Universitatea Waterloo) am infiintat si mentinut
lista de utilizatori a postei electronice (email) a Romaniei,
concentrand aici toate retelele academice si comerciale care au
dorit sa ne furnizeze date. Am infiintat mai multe liste de
corespondenta si informare electronice: Neurom (moderata de
Gabriel Climescu de la Universitatea din Neuchatel, Elvetia, si
Daniel Marcu de la Universitatea din Toronto, Canada), centrata
pe inteligenta artificiala, Fizica (moderata de George Dobre de la
Universitatea din Kent, Anglia), Rom-Unix (administrata de Jean-Henry Berevoescu, Israel), focalizata desigur pe asistenta in
domeniul Unix. In ultima perioada, am primit concursul lui
Florin Radulescu, care a instalat primul gopher (server
informational) de limba romana, la Universitatea „Politehnica”
Bucuresti, din proprie initiativa. Gabriel Climescu a instalat si el
un alt gopher in Elvetia, care schimba informatii cu cel din
Bucuresti. Aceste gophere prezinta informatii turistice si de alta
natura legata de Romania.
In organizarea acestor activitati, de un mare sprijin ne-a
fost reteaua Internet si in speta lista de email romaneasca
romanians@sep.stanford.edu (infiintata si administrata de A. M.
Popovici de la Universitatea Stanford), ca si grupul de stiri
soc.culture.romanian (la a carui infiintare si arhivare Nick Sandru
din Danemarca a avut o contributie decisiva). Folosirea Internetului, o premiera, cred, in activitatile de donatii destinate
Romaniei, ne-a permis sa solicitam donatii financiare (folosite
practic exclusiv pentru achizitionarea de carti in domeniul Unix
pentru universitati din Romania) ca si contributii in munca
(preluarea de programe de pe Internet, transportul lor in
Romania, rezolvarea unor solicitari de consultatii de specialitate,
expedierea de carti, etc).
Am beneficiat de concursul multor colaboratori
entuziasti, dar nu a fost usor. Pentru mine personal, a insemnat
zile de pana la 20 de ore de lucru, cu poate cinci mii de mesaje
trimise in toata lumea.
In Romania, pe langa multi entuziasti care ne-au ajutat,
am fost confruntati si cu idea: dar care este profitul meu in asta?
Se pare ca multa lume are conceptia ca in societatea capitalista
totul functioneaza numai pe bani. Este o conceptie eronata: multe
asociatii profesionale si caritabile opereaza pe baza de
voluntariat.
Intr-unul din primele apeluri am folosit ca motto o
parafraza a John F. Kennedy: „Nu intreba ce poate face Romania
pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru Romania”
(originalul era: „Don't ask what America can do for you, ask
yourself what you can do for America”). Idealismul are inca o rol
imens in rezolvarea problemelor lumii si in mod particular ale
Romaniei.
Pe de alta parte, chiar daca cineva priveste problema din
punct de vedere al profitului personal, raspandirea know-how-lui
dintr-un anumit domeniu serveste intereselor largirii pietii: daca
numarul studentilor cunoscand Unix-ul prin intermediul linux (un
sistem de operare de tip Unix, puternic si gratuit, distribuit de noi)
creste, exista mari sanse ca piata de statii de lucru si aplicatii
comerciale Unix din Romania sa creasca, ca o consecinta directa.
De altfel, exista cazuri de companii romanesti care au vazut
dincolo de limita zilei de azi si au inceput sa distribuie linux in
mod gratuit impreuna cu sisteme Unix comerciale. Exista in
Romania o mare de programatori care asteapta o educatie in
domeniul Unix si ei nu au posibilitatea de a intra in contact cu
medii de programare accesibile, dar puternice, decat prin
intermediul free software. Clientii trebuie educati, si educatia nu
poate fi lasata numai in sarcina universitatilor.
Desigur, suntem foarte satisfacuti sa vedem ca multe
companii private si de stat din Romania au adoptat linux si alte
produse free softare trimise de noi. Lista este foarte lunga, avem
peste o suta de instalari de linux in Romania si Moldova.
R: Sa ne aducem pentru cateva momente aminte
despre vremurile dinaintea plecarii dumneavoastra din tara.
Cu ce va ocupati in acele vremuri?
M.H.: Am predat la Facultatea de Electronica a
Institutului Politehnic Bucuresti, in specialitatile de aparate de
masura si control si circuite electronice. As dori sa mentionez in
mod deosebit profesorii Ioan Mihut si Mircea Bodea, cu care am
impartit multe nopti foarte tarzii, dar pasionante, de lucru, in
localul Polizu al facultatii. Amandoi adevarati gentlemeni si
meritand, vorbind deschis, sa fie academicieni pentru contributia
la cresterea multor generatii de absolventi valorosi. Impreuna cu
profesoara Anca Manolescu, formam cu totii o echipa de soc,
renumita prin rigurozitatea sistemului de examinare si dificultatea
proiectelor. Dar absolventii ne-au fost in mare masura
recunoscatori. Sau cel putin asa speram noi ...
In paralel cu activitatea didactica, am facut parte cu
profesorul Mihut din echipa de service pentru firma daneza
„Bruel & Kjaer”, care la acea data era un lider mondial in
domeniul aparaturii electronice de masura si control pentru
domeniul sunetelor si al vibratiilor. Impreuna cu Gabriel Tach,
subinginerul din echipa noastra, am facut sute de reparatii pentru
beneficiari din toata tara.
Din punct de vedere al activitatii de cercetare, am condus
contracte in domeniul aparaturii de masura si control, concepand
sisteme de achizitie si prelucrare a datelor analogice si digitale,
bazate pe microprocesoare, pentru industria petrolifera.
R: Cand si in ce imprejurari ati parasit tara?
M.H.: Am decis sa raman in strainatate in 1981. Cred ca
nu trebuie sa dau prea multe detalii: stim cu totii ce a insemnat
dictatura si cultul personalitatii.
R: Societatea occidentala pretuia pe atunci cu totul
alte valori decat cea din tara. Care au fost primele socuri
resimtite la conctactul cu aceasta societate? Unde v-ati sitit
mai slab si unde foarte puternic?
M.H.: Eram bine informat asupra civilizatiei din Vest,
nu a reprezentat o surpriza prea mare pentru mine, onest vorbind.
Pe plan profesional, eram pana la urma un circuitist si procesul de
adaptare la folosirea masiva a software-ului in simulare,
verificare, a solicitat timp, dar nu a fost o mare dificultate.
R: Care sunt principalele proiecte la care ati
participat dupa iesirea in occident?
M.H.: As dori sa mentionez experienta de la Bell-Northern Research, Ottawa, Canada, unde am lucrat la
introducerea unei noi strategii de testare a circuitelor integrate,
inclusiv proiectarea unui procesor de testare incorporat pe un
chip.
R: Ne puteti da detalii suplimentare despre institutia
la care lucrati in prezent si proiectele la care participati
acolo?
M.H.: Lucrez de doi ani in CRIM, Centre de Recherche
Informatique de Montreal (Centrul de Cercetare Informatică din
Montreal). Nu este foarte mare (cam 100 de persoane), dar in
rapida crestere. Multiple echipe specializate in: arhitecturi
paralele, recunoasterea vorbirii, prelucrarea imaginilor si
robotica, ingineria programelor (software engineering), interfete
sistem-utilizator, coordonarea retelelor, cursuri de specialitate si
desigur administrarea sistemului. Finantarea este atat
guvernamentala (din partea guvernului federal canadian si a celui
provincial al Quebec) cat si privata. In cazul proiectului la care
lucrez in momentul de fata, partenerii industriali sunt DEC, IBM
si o firma de calculatoare paralele din Montreal, Alex
Informatique. Proiectul in curs are drept obiectiv generarea unui
mediu de programare paralela portabil.
CRIM are un rol marcant in transferul de tehnologie
intre universitatile din Montreal si industrie, un rol recunoscut si
sprijinit de guvernele federale si provinciale. In cadrul proiectului
nostru, avem 6 profesori de la Universitatile McGill (cea mai
veche universitate din Canada: 1825), Concordia, Laval, Ecole
Polytechnique, Universite de Montreal. Multi dintre studentii lor
graduati lucreaza in cadrul proiectului nostru.
R: Stiu din prezentarea Free UNIX facuta la
ROSE '93 ca ati lucrat pentru o perioada in Japonia.
Considerati experinta japoneza ca pe o etapa aparte din viata
dumneavoastra profesionala?
M.H.: Categoric aparte. Cand am revenit in Canada, am
avut impresia ca vin de pe o alta planeta din multe puncte de
vedere, pe care nu avem spatiul sa le detaliem aici, cred. Ca tinuta
de viata, japonezii sunt modesti, frugali si extrem de disciplinati.
Traiesc foarte mult pentru si prin colectivitate. „Kata”, forma,
stilul, modul, maniera, au o importanta foarte mare in
comportarea si filozofia de zi cu zi a japonezilor.
Pentru mine, Japonia constituie unul din modelele care
trebuie privite cu foarte multa atentie: in 1989, Romania era intr-o
situatie similara celei in care se afla Japonia in 1945, distrusa de
razboi (de alta natura, desigur). Japonezii au stiut sa colaboreze
intre ei, pentru a-si ridica tara din ruine. Faptul ca unele firme
erau in concurenta acerba reciproca nu i-a impiedicat sa faca asta,
si cred ca aceasta 'coopetitie' (cooperare plus competitie) japoneza
a precedat cu multi ani ceea ce vedem azi in Occident, de exemplu
eforturile legate de introducerea unor standarde pentru „sisteme deschise”.
Pe plan personal, am avut satisfactia sa lucrez ca
cercetator vizitator la Laboratoarele Centrale de Cercetare ale
firmei Hitachi, din Tokyo. Am lucrat in domeniul arhitecturilor
masiv paralele, mai exact in testarea lor on-line. Eram
aproximativ 15 cercetatori invitati din toata lumea (de la
Stanford, MIT, CMU, Berkeley) in diverse domenii, intr-un
colectiv japonez de 1500 de persoane. Trebuie sa recunosc ca am
fost foarte bine tratati, cu multa ospitalitate.
R: As dori sa vorbim putin despre diferentele care
exista intre specialistii in calculatoare romani si cei straini.
Exista diferente in nivelul lor de pregatire teoretica sau
practica?
M.H.: Nu uitati ca eu am terminat electronica, si ca asta
am practicat in Romania. Deci comparatia mea poate sa contina o
oarecare lipsa de informatie. As spune ca nivelul teoretic al
pregatirii specialistului roman este destul de bun, chiar daca
programele analitice nu sunt intotdeauna aduse la zi. Dar in
materie de informare, de cunoastere a ultimelor scule de
programare, mai este mult teren de recuperat. Iar din punct de
vedere al vitezei de programare si intensitatii de lucru in cele 8
ore normale, as opinia ca situatia este similara. Multi dintre
studentii romani ce isi continua studiile aici afirma ca de multe
ori cursurile sunt superficiale, dar volumul de exercitii, de teste ii
socheaza.
In domeniul DOS si al aplicatiilor sale, faptul ca atat de
multe firme au inceput sa vanda in Romania a contribuit la o
cunoastere destul de buna a sculelor contemporane. In materie de
Unix, insa, exista inca deficiente majore: sa nu uitam ca prima
generatie de administratori de sistem la Politehnica din Bucuresti
si la universitatile din Timisoara, Iasi, etc. se formeaza acum si ca
majoritatea sunt studenti. Cred ca pe unii dintre ei, pe cei care ne-au solicitat, am reusit sa-i ajutam in probleme concrete, si asta in
interval de ore. Deci munca de consiliere on-line a fost o parte
importanta din contributia „Free Unix for Romania”. Nu e
mentionata in nici o lista de distributie, dar s-a putut conta pe noi
cand a fost nevoie.
Dar romanii recupereaza rapid terenul, mai ales in cazul
in care conditiile sunt favorabile: am vizitat, vara trecuta, cu Dl.
Profesor Ioan Jurca, prorectorul Universitatii Tehnice din
Timisoara, firma Alcatel din oras. Ni s-a prezentat o echipa de 32
de programatori care pregatea programe ce erau trimise prin
satelit in Franta, pentru a fi integrate in sistem, intr-un laborator
modern.
In materie de minusuri, as dori sa citez faptul ca o
abordare serioasa, profesionala nu este inca total integrata in
Romania. Avem multe cazuri in care ni se solicita un program sau
o informatie, depunem efortul sa il trimitem in aceeasi zi, si
nimeni nu se mai prezinta sa il ridice. Acestea sunt erori de etica
profesionala care aici se platesc uneori cu pierderea serviciului
sau a unui client. Trebuie sa fiu dur si direct, fiindca nimeni nu o
sa va trateze cu manusi pe piata mondiala, dimpotriva.
R: Aceste diferente provin oare din educatia stiintifica
diferita primita de cei doi specialisti.
M.H.: Educatia post-universitara sau la locul de munca
au un aport extrem de important aici. Exista un hiatus, semnalat
si in SUA ori Japonia intre ceea ce predau universitatile si ceea ce
doresc firmele. De altfel, in Japonia, noii angajati fac un tur al
firmei de aproximativ 6 luni (cel putin in firmele mari) in care
timp se pun la punct cu obiceiurile si procedurile casei si
acumuleaza experienta practica necesara.
In materie de examinare universitara, sistemul este mult
mai riguros aici, in sensul ca nu se lasa totul pentru sesiunea de
examene. O multitudine de teste pe parcurs asigura o asimilare
gradata, bine verificata.
Sistemul canadian si cel american are totusi un
dezavantaj in raport cu cel din Romania: s-au eliminat aproape
complet examenele orale, incat sunt persoane care pana la teza de
Master's nu au avut ocazia sa aiba o prezentare orala. Pregatirea
matematica si teoretica din liceu este destul de deficitara aici, dar
gradientul din facultate este mult mai mare, mai ales in ultimii
ani sau la cursuri graduate. Si folosind intens carti si articole
moderne ca referinte.
Doctorantura din Romania are un minus: nu sunt destui
candidati care sa lucreze numai pentru doctorat. Majoritatea mai
fac si altceva, si concentrarea lipseste. In plus, programul de
doctorat de aici ofera cursuri foarte specializate, in timp ce in
Romania, cel putin pe vremea mea, nu erau cursuri la acest nivel.
Consider ca sunt foarte utile.
R: Ce credeti despre mitul specialistului roman foarte
bine pregatit dar fara resurse?
M.H.: Am predat si in Romania si in Canada. As spune
ca studentii de varf pe care i-am avut in Romania s-ar fi impus
oriunde in lume ca elemente iesite din comun. Problema este ca
media nu se ridica inca la nivelul mediei din universitatile de aici.
In privinta resurselor, exista, intr-adevar, un decalaj marcat. In
timp ce studentii pe care i-am condus eu la diploma la Bucuresti
au avut parte de conditii ideale, spun eu, ca urmare a contractului
de service cu firma „Bruel & Kjaer”, laboratoarele didactice aveau
o dotare foarte deficitara. Ceea ce conduce la situatia ca romanul
„cunoaste multe numai din carti”, o deficienta majora intr-o lume
extrem de practica si de pretentioasa.
Intr-un context mult mai general, acceptarea balcanismului
drept o caracteristica națională
nu face decat sa prezinte scuze pentru imbratisarea fatalismului si
a impotentei de actiune. Este o scuza destinata discutiilor de
cafenea in care atat de multi par sa cada cu usurinta.
Ca persoane cu propria nostra vointa, mandrie si ambitie
de scriere a destinului nostru individual si national, nu trebuie sa
acceptam astfel de mituri.
Mitul fatalistic mioritic, pe care il rejectez de asemenea
categoric, face parte si el din carjele filozofice pe care le unii
incearca sa le substituie actiunii, energiei, ambitiei si mandriei
realizarilor concrete.
In aceeasi linie de rationament, refuz sa cred ca romanii,
ca o comunitate internațională, actioneaza numai pasiv sau deloc.
Daca unii dintre noi gandesc asa, cel putin sa o faca in tacere,
pentru a nu molipsi si pe altii de aceasta boala mortala a lipsei de
curaj, incredere si pesimism.
Viata in societatea contemporana nu ofera nici o sansa
celor care se considera esuati din start.
R: Traim uneori cu impresia ca daca s-ar rezolva mai
usor problemele noastre materiale ne-ar fi mai usor si sa
muncim. Credeti ca nivelul de trai influenteaza decisiv
competenta profesionala?
M.H.: O chestiune primordiala in materie de competenta
profesionala este accesul la informatie, schimbul de idei cu
expertii. Din pacate, societatile ce au un standard de viata mai
coborat au si resurse mai reduse pentru achizitionarea de
hardware si software performante. In societatea occidentala, nu
exista o legatura chiar atat de directa intre competenta
profesionala si nivelul de trai. Sunt multi profesionisti de varf
care traiesc relativ modest in raport cu diversi oameni de afaceri.
Desigur, daca restrangem analiza la o anumita profesie,
competenta profesionala e unul (dar nu singurul) dintre factorii
determinanti in definirea succesului financiar personal.
R: Multi dintre specialistii mai tineri pe care ii cunosc
in tara trateaza calculatoarele ca si cum pe aceasta lume n-ar
exista decat ei si ele. Exista diferente intre modul
specialistilor de a aborda calculatoarele in tara si in occident?
Exista diferente in modul de percepere a muncii stiintifice in
contrast cu viata extra-profesionala.
M.H.: Trebuie sa spun ca exista o mare variabilitate
personala si in functie de genul proiectului in care programatorii
participa. In proiectele foarte critice, se cunosc destule cazuri, de
la multe companii, universitati sau institute, din toata lumea, in
care programatorii lucreaza pana la 20 de ore pe zi, sunt total
dedicati si nu au timp fizic sa se gandeasca la altceva. Fenomenul
exista atat pentru profesionisti cat si pentru amatori/hackers, mai
ales ca granitele intre ele sunt greu de definit (cunosc profesori
universitari renumiti care sunt etichetati de colegii lor ca hackers,
avand in vedere cat de mult se preocupa de implementare si nu
numai de „principii”). Efortul este considerabil de asemenea
pentru cei care dezvolta free software, multi facand cu totul
altceva la serviciu sau facultate decat in proiectul lor personal.
Suntem intr-o stiinta si o industrie cu o viteza mare de
dezvoltare. Ca in orice domeniu plin de efervescenta (genetica e
intr-o faza similara acum) sunt destui cei care lucreaza pana si
peste limitele normale. In civilizatia occidentala, atat de
preocupata de imagine, de aparente, multi dintre acesti
profesionisti nu sunt vazuti prea bine de omul de pe strada, avand
in vedere detasarea lor frecventa de realitate, ce apare ca urmare a
concentrarii totale, si nu e cazul sa va citez aici epitete. Da, e o
meserie dificila si fascinanta in acelasi timp, si e usor de ajuns la
ceea ce unii considera drept fanatism. Bill Gates a ajuns acolo
unde este in primul rand ca urmare a unui efort iesit din comun,
ca si Richard Stallman. Desi sunt fiecare la poli opusi ai lumii
software: liderul software-ului comercial, respectiv liderul free
software.
Va pot spune ca in Japonia, multi din colectivul in care
lucram plecau la 11 seara acasa, zile in sir. In locul unde sunt
actualmente, daca vii seara si duminica, gasesti destui lucrand (o
minoritate, totusi, dar depinde de fazele proiectului in cauza). E
greu de separat pasiunea de presiunea exercitata de termene,
uneori.
Cred ca in toate profesiile, pentru a ajunge la un nivel
competitiv, in conditiile actuale, e necesar un efort considerabil.
R: Cum priveste societatea occidentala aceasta
minoritate? Ar putea fi integrati acesti „fanatici” in societate?
Dar ei doresc aceasta integrare?
M.H.: Greu de aplicat concluzii generale. Din punct de
vedere profesional, de multe ori sunt foarte respectati, mai ales
daca produc rezultate ... In societatea japoneza, ca sa ne referim la
ea, exista un cult al muncii, deci o astfel de atitudine e mai usor
de acceptat, desi actualmente in multe familii apare o anumita
revolta impotriva orelor foarte lungi de lucru ale capilor de
familie, in special.
Pe de alta parte, persoane din afara profesiei tind sa
inteleaga mai greu aceasta pasiune, sau exces in munca. In
general insa, in societatea occidentala se accepta principiul ca
succesul trebuie platit intr-o forma sau alta, in primul rand prin
concentrare si specializare.
Multi dintre acesti pasionati sau fanatici o fac din
placere, si din proprie convingere, incat nu cred ca societatea le
poate dicta ce si cum sa faca. Si probabil ca setul lor de valori
pune (cel putin pentru cativa ani) realizarea profesionala inaintea
realizarii in familie sau in relatiile personale.
Si inca ceva, convingerea mea este ca Romania este intr-o situatie deosebita, cu mult teren de recuperat. Oricine isi
inchipuie ca acest teren poate fi recuperat in 8 ore de lucru este un
naiv ...
R: Sunteti printre principalii sustinatori a doua
proiecte generoase: „Free Unix for Romania” si Know-How
For/From Romania. Aceste proiecte isi au corespondentii din
Romania recrutati dintre persoanele particulare si, se pare,
niciodata dintre organizatiile guvernamentale. De ce? Ati
incercat si nu s-a putut lucra cu acestea? Nici macar nu ati
incercat? Sau poate ca este o trasatura caracteristica a acestui
gen de proiecte conlucrarea cu persoanele si organizatiile
neoficiale? In Romania exista cel putin doua astfel de
organizatii guvernamentale: Comisia Națională de
Informatică (CNI) si Societatea Națională de Informatică
(SNI). Le cunoasteti?
M.H.: „Free Unix for Romania” a fost definita de la bun
inceput si a operat in mare parte ca o organizatie de tip
„grassroots”, de la persoana-la-persoana, bazandu-ne in mare
masura pe entuziasmul amatorilor si profesionistilor din domeniul
calculatoarelor. La acest nivel, succesul a fost remarcabil, am
reusit practic ca in decursul unui an de zile sa acoperim toata
suprafata Romaniei cu centre de distributie de free software,
desigur de anverguri diferite. Apelul la concursul organizatiilor
private sau guvernamentale, atat in Occident, cat si in Romania,
nu s-a concretizat inca in acelasi succes. Am trimis informatii
asupra actiunii noastre ambasadelor romane in Washington si
Paris, de exemplu. Nici o reactie. Am fost primiti cu amabilitate
la ambasadele americana si canadiana in Bucuresti, dar nu am
avut rezultate concrete in materie de donatii. Dar cel putin ne-au
fost indicate organizatii pe care am putea eventual sa le
contactam. Am delegat mai multe persoane in tari din Occident,
furnizandu-le un portofoliu cu rezultatele noastre, sa ne reprezinte
in fata diverselor fundatii, dar nu am avut rezultate concrete. Cu
atat mai iesita din comun a fost deci pentru noi aprobarea cererii
catre Fundatia Soros pentru o Societate Deschisa din Romania,
care ne-a acordat o subventie considerabila de 10.000 de dolari
(maximul) pentru achizitionarea si expedierea de carti Unix
pentru mai mult de o duzina de universitati din toata tara.
Actiunea de expediere, coordonata de mine personal si executata
de multi voluntari entuziasti de origine romana aflati fie ca
rezidenti fie ca doctoranzi in Canada si SUA este in plina
desfasurare. Dupa cum stiti, Universitatea Targu Mures
(impreuna cu cele din Arad, Brasov, Cluj, Bucuresti, Galati,
Constanta, Craiova, Pitesti, Sibiu, Iasi) este unul dintre
beneficiari.
In legatura cu organizatiile guvernamentale romanesti,
nu am reusit inca sa ajungem la un dialog fructuos. Cred ca viteza
lor de reactie nu face fata trenei impuse de noi. In materie de CNI
sunt in legatura cu multi specialisti de la ICI, in mod deosebit cu
Eugen Staicut, care impreuna cu Nicolae (Nini) Popovici de la
Politehnica din Bucuresti a avut o contributie capitala in crearea
retelelor academice romane (ROEARN si PUB). Dar nu am avut
contacte oficiale. Nimeni nu ne-a contactat. Stiu ca guvernul, prin
ICI, pare sa aiba cunostinta de existenta noastra, dar ... Ca sa va
dau un exemplu, Ministerul Tehnologiei a facut un apel anul
trecut prin Internet pentru concursul specialistilor romani stabiliti
in strainatate. In acel moment lista Know-how for/from Romania,
era in mare masura definita. I-am informat ca o lista de experti
exista, dar ... Se genereaza cu alte cuvinte valuri, dar efectul lor
nu este urmarit ...
Noi nu ne gandim atat de mult la Ministerul Educatiei de
exemplu, ne gandim la Irina Athanasiu, Mircea Bodea, Ioan
Jurca, Viorel Negru, Cristian Ionitoiu, Mihai Pop, fratii Dragos si
Mihai Manolescu si multi alti entuziasti, profesori si studenti. Cu
fiecare dintre ei am colaborat personal, le-am rezolvat multiple
probleme, ei stiu ca pot conta pe noi in materie de sprijin
financiar, informational, de specialitate, iar noi pe ei in materie
de distributie in Romania. Dar daca ministerul va dori sa ne
contacteze, va fi oricand binevenit. Nu avem resurse financiare
mari, dar avem la dispozitie experienta cumulata a zeci de
specialisti care nu vor cere sa fie platiti ... Si care doresc sa dea o
mana de ajutor.
In materie de contacte institutionale, as dori sa remarc un
succes in legatura care o avem cu CEPES (Centre Europeen Pour
l'Enseignement Superieur) din Bucuresti cu care schimbam
informatii.
Tot in domeniul contactelor institutionale, Academia
Romana este pe lista de distributie a mesajelor noastre (ca si
Academia Moldova, care a raspuns) de aproape un an de zile. Din
pacate, nu avem nici o reactie. Sa speram ca sunt pe receptie, cel
putin.
In conditiile acestea, noi preferam sa rulam metodele
verificate, sa lucram prin apeluri si contacte personale. De fapt,
am dorit foarte mult sa eliminam atmosfera impersonala generata
de prezenta birocratiei si sa generam un mediu de club, de
cooperare amicala. Cred ca astfel am reusit sa amorsam dialoguri
care altfel nu s-ar fi purtat. Ani de zile, in Romania, programele
au fost tinute 'la secret', nu au fost distribuite (cinstit vorbind,
multe dintre ele erau copiate ilegal in sensul nerespectarii
copyrightului) si cand noi am cautat sa impunem o distribuire
nelimitata, fara discriminare, am avut destule reactii negative.
Trebuie sa remarc ca tineretul, studentii sunt mult mai deschisi
din acest punct de vedere. Mie, personal, mi s-a parut de la bun
inceput absurd ca programe care sunt gratuite in toata lumea sa
fie 'tinute la sertar' in Romania de diverse persoane doritoare sa-si
mentina o hegemonie rau inteleasa. Foarte putina lume intelege
cu adevarat sensul 'coopetition' (concurenta concomitenta cu
cooperarea). Romania este inca intr-o situatie economica dificila.
Sugerez ca un efort comun este absolut necesar pentru a ridica
consumatorii si piata la un anumit nivel, pentru a-i educa. In
domeniul Unix, in care penetratia adevarata era redusa, un efort
puternic de introducere a culturii respective este necesar pentru ca
toti producatorii sa poata beneficia de o piata extinsa, cu multe
facilitati.
In concluzie, daca randamentul contactelor la nivel
guvernamental si institutional se va imbunatati, vom redefini
strategia.
R: Free software-ul devine pe zi ce trece tot mai
competitiv in lupta sa cu software-ul comercial. Ce credeti
despre viitorul celor doua tipuri de software? Credeti ca in
viitor unul dintre ele va dispare sau ca unul dintre ele va
deveni mai puternic?
M.H.: In general, rolul de Pythia nu imi surade. Dar voi
avansa unele opinii, cu rezervele pe care le reclama bunul simt.
Personal, cred ca vor continua sa convietuiasca, intr-o lume tot
mai complicata din punct de vedere al copyright-ului (dreptului de
autor) si al patentelor.
R: Vedeti free software-ul doar ca pe un laborator
pentru dezvoltarea si limpezirea ideilor sau credeti ca el poate
deveni o alternativa viabila pentru utilizatori?
M.H.: Lasand modestia la parte, as dori sa citez titlul
mesajului meu pentru prima Conferinta pentru Sisteme Deschise
ROSE '93 de la Cluj: „Free Unix for Romania: lucrand pentru ca
programatorii sa aiba libertatea alegerii” (programelor pe care le
folosesc). Deci consider free software in mod categoric ca o
alternativa viabila. Un exemplu: din aproximativ 15 servere de pe
reteaua pub.ro a Universitatii „Politehnica” Bucuresti, 5 sau 6
sunt linux si functioneaza foarte bine la un cost nul in materie de
programe de sistem si aplicatii.
Rolul de laborator creator al free software este intr-adevar remarcabil, dar oricine il reduce la aceast domeniu face o
mare greseala. Sa nu uitam ca fiecare dintre noi in lumea Unix
foloseste astazi ferestrele X. Ele sunt free software. Un alt
exemplu: in locul in care lucrez (CRIM), primul lucru care s-a
efectuat dupa ce ne-au venit statiile IBM RS/6000 si DEC Alpha a
fost sa se instaleze compilatorul gcc (pentru limbajul C), super-editorul emacs (care e un mediu de editare, programare,
comunicare in email si news, etc, etc), ca si debugger-ul gdb, toate
produse ale echipei coordonate de Richard M. Stallman (o echipa
in fapt distribuita in toata lumea, cu diversi programatori
preluand anumite blocuri functionale). Si aceasta in conditiile in
care aceste masini au compilatoarele lor native ...
Nu este deloc de neglijat faptul ca accesul la nivelul
codului sursa oferit de multe programe free software da
posibilitatea unor corectii si adaugiri creatoare care sunt
imposibile in cazul produselor comerciale, ce vin practic ca o
cutie neagra, fara acces la interior.
In cazul produselor comerciale, utilizatorul, oricat ar fi
de avansat, nu poate aduce corectii substantiale, decat prin
procesul raportarii de bug-uri. Dar nu poate incerca el insusi sa
aduca corectii sau imbunatatiri.
Produsele comerciale, prin adaugare de caracteristici
speciale, cauta sa ancoreze utilizatorul la o anumita firma pentru
o durata semnificativa.
In general, grupurile informationale de news (stiri) de pe
Internet sunt foarte diferite pentru produsele comerciale si cele
free software. Pentru produsele comerciale se discuta
comportarea, pentru cele free software, se merge mai departe, la
intelegerea ei si la propunerea de solutii la nivelul sursa.
Un alt avantaj al free software este adaptibilitatea sa.
Daca cineva nu accepta o caracteristica si este un programator
rezonabil de bun, se aseaza la tastatura si opereaza o modificare
fara costurile cerute de o noua versiune de achizitionarea unei noi versiuni.
De altfel, in multe cazuri,
firmele comerciale au o viziune gen tunel [tunnel vision] si nu
vor nici sa discute schimbari in definitia sau implementarea
produsului.
Deosebirea intre free software si cel comercial este si de
natura filozofica si plaseaza programatorul pe o orbite total
diferite: cel comercial ii limiteaza libertatea si creativitatea in
materie de redefinire a unui produs achizitionat, in timp ce pentru
free software procesul achizitiei nu exista pur si simplu, si fiecare
programator este imputernicit sa creeze, sa modifice. Singura
limita este capacitatea personala si factorul timp, care, recunosc,
este important in lumea de azi.
Analizand totul din punctul de vedere al studentului sau
programatorului care doreste sa se perfectioneze, produsele
comerciale sunt impenetrabile, netransparente. Tot ce se poate
invata este la nivelul definitiei, comportarii pe planul exterior, la
nivelul parametrilor de intrare si de iesire. Analiza interna este
prohibita a priori. Curiosului ii este astfel rezervat un tratament
destul de dur, neamical.
Trecand la o analiza de cost, multi utilizatori fac eroarea
de a o reduce la nivelul sitemului de operare. Ar trebui sa se
gandeasca ca pentru fiecare compilator, fiecare aplicatie
importanta comerciala vor cheltui alte mii de dolari, pe cand in
cazul linux, netBSD sau freeBSD, acestea sunt gratuite.
In concluzie, fiind realisti, cred ca vom vedea o
convietuire. In cazul meu, aceasta e exemplificata de faptul ca in
timp ce folosesc gcc, gdb si emacs in materie de free sofware,
folosesc FrameMaker in materie de editare de documentatie
(wordprocessing), pentru simplul motiv ca nimeni nu a scris inca
un wordprocessor WYSIWYG (What-You-See-Is-What-You-Get)
satisfacator (un set, denumit doc si idraw, a aparut insa recent in
versiune alpha pentru linux). Desigur, TeX (free software) este
foarte bun, dar uneori prefer sa vad direct ce se intampla, fara
recurs la compilare.
R: Considerati ca idea drepturilor de autor din ce in
ce mai restrictive, asa cum sunt ele privite acum in vest, este o
protectie reala a programatorilor sau doar o protectie menita
sa sustina monopolul unor mari firme?
M.H.: Optica depinde de situatia persoanei in cauza in
raport cu produsul respectiv. Pentru majoritate
(utilizatorii/consumatorii) este in mod clar o tendinta de
monopolizare si control exercitata de firmele de software, in
dorinta de aparare a propriei nise. Pentru o minoritate (firmele de
software si salariatii lor) este ceva care le da posibilitatea sa
supravietuiasca, in masura care doar valorificarea produsului pe
piata le aduce venituri iar donatiile din partea statului sau a unor
agentii private nu se ridica la sume substantiale.
R: Programatorii au fost inca de la inceputuri
privilegiati in relatia lor cu restul utilizatorilor. Importanta
lor pare insa sa scada in timp ce apar alte categorii precum
integratorii sau managerii de proiecte. Care mai este locul
programatorilor in hatisul comercial actual?
M.H.: Termenul „hatis” este bine ales. As mai adauga
doar „hatisul comercial si juridic” actual. Profesia de programator e
oarecum favorizata in momentul actual, pe piata mondiala a
muncii. Dar pentru a avea un rol determinant intr-o companie,
sunt necesare multe alte cunostinte, legate de definirea sistemului,
de marketing, de integrare si compatibilitate, de relatii interpersonale. Deci as recomanda o viziune mai deschisa, pentru o
dirijare mai eficace a carierei.
Rolul programatorului, cred eu, va urma in mare masura,
ceea ce s-a intamplat deja in hardware: putina lume mai
proiecteaza sau depaneaza la nivel de componenta electronica
(rezistenta, capacitate, tranzistor), totul se face la nivel de placa
de circuit, modul sau sistem. Raman destui circuitisti activand in
proiectarea de circuite integrate, analogice or digitale, dar nu
formeaza o majoritate.
In materie de software, fenomenul se va manifesta in
raport cu accesul la codul sursa: probabil ca multi vor face doar
integrare la nivel de modul, interfete, aplicatii, cu relativ putina
programare in cod sursa dar cu pondere mare de testare pe
sisteme. Deci, anticipez ca si in domeniul industriei de programe,
se vor distinge firme ce vor ataca problemele la nivelul intern,
(creatorii de scule de baza) si altele ce vor face in principiu
integrare de sistem si aplicatii. Din fericire pentru programatori,
aceste integrari sau aplicatii se scriu ele insele intr-un cod sursa
de o natura sau alta. Desigur, au inceput sa apara o multime de
scule de sinteza a programelor sau interfetelor, dar oricum
legatura sau definitia lor se face la multe nivele de catre
programator, manual cum s-ar zice. In plus, multe din aceste
scule automate de sinteza nu sunt (inca) prea eficiente. Dar in
mare, ca si in circuite, putem spune ca lumea se va diviza (daca
nu este deja acolo) in programatori de scule de baza si
programatori de aplicatii sau de integrare.
Cred ca in orice produs foarte important, inovator, rolul
programatorilor nu va deveni minor, fiindca ei sunt cei care vor
gasi implementarile cele mai eficiente. Chiar daca in momentul
de fata lungimea codului sursa nu mai este un factor atat de
important (avand in vedere viteza procesoarelor) insistandu-se pe
lizibilitatea, standardizarea si testabilitatea sa.
La nivelul influentei strategice in interiorul firmei,
programatorii vor fi la concurenta cu arhitectii de sistem, cu
specialistii din marketing, care au roluri foarte importante in
definitia functionalitatii produsului in raport cu cererea de pe
piata. Dar sa nu uitam ca acesti arhitecti sau specialisti in
marketing sunt ei insisi in multe cazuri fosti sau actuali
programatori.
In materie de influenta si importanta personala, intr-adevar in proiectele foarte mari, contributia individului tinde
uneori sa se piarda in marea sistemului, dar aceasta se intampla in
orice sistem mare, nu numai in programe. In plus, nu toate
programele sunt mari, exista multe exemple de programe mici,
foarte eficiente si/sau rentabile.
R: Sa mai vorbim despre viitor. Care sunt platformele
hardware si software ale viitorului? Pe ce sisteme de operare
vom lucra maine? Pe ce tipuri de calculatoare si pe ce
procesoare?
M.H.: Cred ca nu putem sa anticipam pe o durata prea
indelungata. Mie personal, parerile recente ale unor firme ca
arhitecturile lor de procesoare vor rezista 25 de ani mi se par
utopii.
Punctul major va fi in integrarea comunicațiilor cu
calculul per se. Sistemele de operare vor replica tot mai mult
facilitatile oferite de Unix, primul sistem de operare ce a furnizat
comunicații rezonabil de fiabile. Diverse varietati de Unix vor
concura cu Windows NT, cu OS/2. Aceasta pentru urmatorii 4-5
ani. Facilitati de grafica la distanta, multimedia, vor fi critice,
deci implementari ale unor interfete grafice flexibile, pe baza
protocolului X sau a altor protocoale oferind interactii pe retea,
vor ramane puncte de selectie majore.
R: Se merge spre o unificare a platformelor hardware
si software sau aceasta tendinta este doar una de moment?
M.H.: Lumea vorbeste de unificare mereu, dar
rezultatele nu par sa tinda in acest sens. Iata, de exemplu,
introducerea PowerPC de catre IBM, Apple si Motorola e
destinata nu atat unificarii, ci combaterii standardului de facto
Intel. OSF/1 este o initiativa clara de standardizare. Totusi, pana
acum numai DEC a introdus consistent masini in directia
respectiva. IBM s-ar putea sa o faca, dar ... Personal, cred ca
standardizarea va exista, dar nu pe baza unor standarde introduse
de niste comitete internationale (v. OSI), ci mai curand de facto,
pe baza de rezultate si implementari ce au succes (v. TCP-IP).
O speranta exista in domeniul standardizarii in domeniul
telecomunicațiilor, prin ATM (Asynchronous Transfer Mode).
Majoritatea producatorilor avanseaza in directia respectiva.
R: Exista voci care spun ca arhitecturile von
Neumman blocheaza la ora actuala dezvoltarea domeniului.
Va fi oare necesara generatia a cincea care sa revolutioneze
insasi esenta masinii Von Neumman sau dezvoltarea extensiva
actuala este suficienta? Ma refer la procesoare mai rapide,
memorii mai mari, sisteme de operare mai eficiente si mai
compatibile.
M.H.: Ambele fatete vor cunoaste o dezvoltare rapida.
Ma voi concentra in raspunsul meu asupra paralelismului.
Se poate remarca un paralelism destul de marcat in
interiorul procesoarelor actuale, cu mai multe unitati interne de
prelucrare, cu pipelining. Pe de alta parte, calculul paralel pe
retele de procesoare (statii de lucru) se va accentua. Programarea
acestor ansamble de multiprocesoare va deveni mai accesibila
programatorului nespecialist. ATM va accentua integrarea
facilitatilor de comunicatie cu cele de calcul.
Sculele de vizualizare a comportarii in executie a
programelor pentru arhitecturile paralele vor cunoaste progrese
marcante.
R: Ce ne puteti spune despre stadiul atins de stiintele
informatice in Romania si ce credeti ca se va intampla in viitor
in tara in comparatie cu dezvoltarea de afara?
M.H.: As dori sa remarc progrese tehnice si de atitudine.
In materie de Unix, estimez ca decalajul pana acum 2 ani
era de aproximativ 10 ani pentru majoritatea utilizatorilor (dintre
care multi nici nu si-l puteau permite din punct de vedere
financiar). Introducerea linux ne-a permis sa aducem multi
utilizatori la anul de gratie 1994 intr-un singur an (cel putin in
materie de free software ...). Introducerea retelelor de comunicații
academice si comerciale a avut un un rol important in acest scop.
De exemplu, ultimul kernel 1.0, al linux, a fost prezent a doua zi
la Universitatea „Politehnica” Bucuresti, trimis de noi. In plus,
facilitatile de ftp si telnet, prezente actualmente in mai multe
locuri din tara permit importarea directa de programe in
Romania, fara ajutorul nostru, din pacate deocamdata numai
pentru pachete de marime medie.
Desigur, aceasta a avut loc in paralel cu patrunderea
platformelor Unix comerciale in Romania, in care nu ne arogam
merite decat prin asociere sau sprijinire a culturii Unix.
In raspandirea culturii Unix si a sistemelor deschise in
Romania, as dori sa mentionez in mod deosebit contributia GURU
(Grupul Utilizatorilor Romani de Unix), condus de Alexandru
Rotaru. GURU a fost unul din partenerii nostri majori in
Romania, a organizat conferinte nationale de sisteme deschise, a
introdus propria sa retea de email.
Doresc sa subliniez in acest context speranta ca reteaua
de comunicații a Romaniei va face progrese. In momentul in care
Polonia se cupleaza la Internet la viteze de 64Kbits/s sau chiar
2Mbits/s iar Romania o face numai la 9.8kbits/s, ceva nu este in
regula. Calitatea comunicațiilor va fi factorul tehnic numarul unu
in progresul informaticii romanesti in urmatoarea decada.
In vara anului 1993, am vizitat mai multe firme
particulare din Capitala si Oradea si trebuie sa spun ca am ramas
impresionat de mobilitatea si entuziasmul unora dintre ele, care
si-au gasit de exemplu clienti sau finantare in Germania si
elaborau programe moderne, pentru piata germana.
Ca strategie, consider ca in materie de programe totul va
trebui gandit in primul rand pentru export, si aici ma refer la
marketing, standarde de calitate, compatibilitate lingvistica.
R: Va multumesc!