În anul 1988, cu mai bine de un an înainte de căderea regimului comunist, Lixco, care funcționa ca o firmă privată, a încercat să se înregistreze pentru a plăti taxe; dar funcționarul de la circa financiară a fost complet depășit de situație.
Până pe la sfârșitul anilor '70 firma Lixco nu realiza venituri semnificative, dar o dată cu lansarea transceiverului A412 lucrurile s-au mai schimbat. Situația s-a „agravat” și mai mult după lansarea microcalculatorului L/B 881. Dacă nu mă înșeală memoria, spre sfârșitul anilor '80 veniturile anuale ale firmei se cifrau cam pe la 100.000 lei.
În economia socialistă nu exista posibilitatea înființării de firme private, dar totuși existau câteva categorii definite ca „liber-profesionişti, meseriaşi, cărăuşi şi alte persoane care realizează câştiguri din activităţi lucrative” ce puteau desfășura activități pe cont propriu.
Legea nu permitea însă munca salariată într-o asemenea formulă și atunci eu am venit cu ideea că am putea intra oarecum în legalitate dacă măcar unul dintre noi ar obține o asemenea autorizație și am putea plăti ceva impozit pe venit. Întrucât eu eram „fața văzută” a firmei (între altele eram și „director de marketing și vânzări”), a rămas să mă ocup eu de această problemă.
Și astfel, într-o zi prin vara anului 1988 m-am dus la circa financiară a sectorului 2, pe Bd. Dimitroff nr. 89 (astăzi Bd. Ferdinand I) să mă „privatizez”. După câteva plimbări pe la diverse ghișeu, mi s-a spus să fac o cerere și să o depun la registratură. Între alte lucruri pe care trebuia să le declar în cerere, era și ce activitate urma să desfășor: am completat „programator de calculatoare electronice”. Am depus cererea și mi s-a spus că dacă nu primesc răspunsul acasă în termen de o lună, să revin.
După mai bine de o lună, timp în care nu am primit nimic de la circa financiară, m-am dus din nou acolo. De data asta am ajuns într-un birou, unde un lucrător, după ce a căutat prin dosare și mi-a găsit „lucrarea”, mi-a spus că deocamdată cererea mea nu s-a rezolvat, să mai vin peste încă o lună. Ceea ce am și făcut, dar de data asta a fost mai simplu pentru că știam deja la ce birou trebuie să mă duc. Nu mai rețin dacă era același lucrător sau nu, cert este că după ce s-a uitat el prin hârtii, mi-a spus ceva de genul că nu pot să-mi elibereze o autorizație pentru că... meseria de „programator” nu figurează în nomenclatorul lor!
L-am rugat atunci să-mi dea o negație scrisă, cum că am făcut cerere de autorizare, dar nu s-a aprobat din motivele x, y, z. Mi-a răspuns că nu-i nici o problemă și că voi primi răspunsul acasă. Mă gândeam că tot ar fi ceva, în caz de dificultăți cu fiscul măcar puteam să le arătăm că am încercat să intrăm în legalitate, dar am fost refuzați.
Nu am primit negația nici până astăzi... din fericire însă, până la sfârșitul anului 1989, regimul comunist a avut alte probleme, cu siguranță mai importante decât faptul că Lixco nu putea plăti taxe, așa încât nu am avut niciun fel de neplăceri. Nu la mult timp după aceea, în vara lui 1990 a fost înregistrată la Registrul Comerțului firma „Lixco SRL”.