În anii '80, se pare că pasiunea mea pentru sisteme de operare și compilatoare nu m-a ajutat prea mult să devin celebru(!), în schimb un mic utilitar care scria cu diacritice a avut un succes neașteptat.
Mașinile de scris, cu țăcănitul lor ritmic, m-au fascinat încă din școală. În clasa a XII-a, sub pretextul cerinței de a dactilografia lucrarea de diplomă, am reușit să îmi conving părinții să cumpărăm, de la consignația, o mică mașină de scris. Nu era nouă, dar era perfect funcțională. Mi-a plăcut pentru că era un model compact, și în plus scria pe românește, adică avea toate diacriticele la locul lor.
Prin '85, când deja aveam acasă un micro-calculator L/B 881 cu CP/M, pe care puteam rula WordStar, am descoperit avantajele unui editor de texte, și astfel mașina de scris a intrat într-un con de umbră.
Era totuși o problemă, nici WordStar-ul și nici imprimanta nu scriau pe românește, plus că tabela ASCII nu oferea suport decât pentru engleză. Cum în acei ani lipsa unui standard nu era un motiv de descurajare, am făcut rapid o reasignare a unor caractere speciale, am modificat generatorul de caractere din calculator și am hack-uit imprimanta ca să afișeze diacriticele.
Lixco a adoptat rapid soluția, și Lix a mers chiar mai departe, modificând PROM-ul cu generatorul de caractere din imprimantă ca să scrie direct cu diacritice.
Când L/B 881 a început să fie produs în serie la CCAB sub numele de CE 119, faptul că era un calculator nu constituia o mare noutate, pentru că la vremea aceea mai existau și alte modele, dar faptul că era un editor de texte pe românește a fost un punct forte.
Cum-necum, după câtva timp, o asemenea mașinărie se pare că a ajuns și la secretariatul Comitetului Central, faimosul CC al PCR.
Intr-o bună zi, cred că era prin '88, Nelu Afendulis, care conducea secția de producție de la CCAB și orchestra vânzările, îmi spune: „Liviu, secretarele de la CC întreabă dacă nu putem face ceva ca imprimanta să scrie pe românește cu litere ceva mai mari”.
Pe vremea aceea se știa că Ceaușescu, care nu mai era chiar tânăr, ca să nu fie nevoit să poarte ochelari când citea discursurile la congrese și alte ședințe, avea textele scrise la o mașină de scris specială, care folosea caractere sensibil mai mari decât de obicei.
Am înțeles despre ce e vorba, și am cerut o pagină cu setul de caractere din acel font special.
Am muncit ceva să re-pictez toate caracterele ca să corespundă cu modelul dorit, și în final din WordStar se puteau tipări texte cu acele caractere mari, în limba română.
Am predat programul și, cu toate că nu am nicio dovadă concretă în acest sens, e foarte posibil ca Ceaușescu chiar să fi citit discursuri tipărite cu acel program!
Dar povestea nu se încheie aici!
În '89, după ce în noaptea de 24 spre 25 ianuarie Securitatea i-a arestat pe jurnaliștii din grupul lui Petre Mihai Băcanu pentru că au încercat să scoată o gazetă împotriva regimului, restricțiile privind deținerea de mașini de scris s-au înăsprit și toți posesorii de asemenea mașini au primit notificări să se prezinte la Miliție pentru a da extemporale, adică pentru a scrie un text din care se putea deduce un fel de amprentă unică pentru fiecare mașină de scris. (Miliția știa cine sunt posesorii deoarece exista obligația declarării lor la achiziționare).
Și mai stricte au fost restricțiile privind imprimantele, cu care la o adică se puteau tipări manifeste mult mai ușor decât cu mașinile de scris, și astfel celora care aveau imprimante împrumutate de la serviciu li s-a cerut să le ducă înapoi.
Când am aflat asta, eu, care aveam o imprimantă Robotronic de la CCAB, și o foloseam intensiv în activitatea de dezvoltare de programe (la acel moment cred că lucram, printre altele, la Unix-ul pentru 68000 și la mașina telex pentru CCAB), m-am dus la Nelu Afendulis și l-am întrebat: „Cum facem cu imprimanta, chiar trebuie să o aduc înapoi? Că mie îmi trebuie, nu pot să lucrez fără ea”. Nelu, care era un maestru în găsirea de soluții diplomatice la orice problemă, s-a gândit puțin, după care mi-a spus: „Nu, tu nu trebuie să o aduci înapoi, dacă întreabă cineva o să le spun că tu lucrezi la programul de scris cu litere mari pentru tovarășul secretar general, și nu o să mai aibă nimeni curaj să comenteze nimic!”
Și uite-așa, nu numai că am ajutat regimul comunist, chiar la cel mai înalt nivel, dar am și profitat de pe urma acestui fapt!